„Vaccinarea forțată” atribuită în mod fals lui Henry Kissinger

Recent, pe rețelele sociale din România, a circulat o postare care conținea un citat dintr-un discurs atribuit fostului secretar de stat al Statelor Unite, Henry Kissinger, citat însoțit și fotografia acestuia. Conform postării, afirmația despre vaccinarea forțată care „va controla turma” și o „va reduce prin servicii de exterminare” ar fi fost făcută în timpul unui discurs la „Consiliul pentru eugenie” al Organizației Mondiale a Sănătății, în februarie 2009. Această afirmație se încadrează, sub formă de argument, narațiunii potrivit căreia actuala pandemie este o „mascaradă” inventată de „oculta mondială”  în vederea punerii în practică a unui scop malefic (în acest caz, reducerea/ „exterminarea” populației vulnerabile).

Postarea a adunat aproape două mii de reacții și peste 900 de distribuiri și a fost promovată în diverse grupuri și pagini pe Facebook. În postare nu este indicată sursa informațiilor, neexistând nici o trimitere/link către discursul diplomatului american sau alte detalii despre contextul în care ar fi fost ținut.

Sursa: Facebook

Citatul atribuit lui Henry Kissinger a circulat și pe rețelele sociale din alte țări, motiv pentru care a fost investigat de mai multe organizații internaționale de fact-checking. Discursurile susținute de Henry Kissinger sunt arhivate pe acest site, iar în urma căutărilor au fost identificate două discursuri care datează din 2009, însă niciunul dintre acestea nu a avut loc în cadrul unui invocat „Consiliu pentru eugenie” al Organizației Mondiale a Sănătății. Căutările efectuate cu ajutorul motoarelor de căutare nu indică existența unui un asemenea consiliu. Purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății, Christian Lindmeier, a declarat că un asemenea consiliu nu a existat vreodată în cadrul organizației și că nu există înregistrări ale acestor pretinse declarații din partea lui Henry Kissinger la OMS. Reprezentanții lui Henry Kissinger au confirmat pentru Reuters că declarația atribuită este o informație complet fabricată și că fostul secretar de stat american nu a susținut vreodată un asemenea discurs.

Sursa: AFP Check; AFP Factuel

(în varianta în engleză este menționat că Henry Kissinger a susținut discursul în cadrul unui consiliu al OMS, iar în varianta în franceză, în cadrul unei conferințe.)

Așa cum am arătat, același citat poate fi regăsit și în spațiul online internațional, în limba engleză sau franceză. Asemenea postări care conțin declarații atribuite în mod fals unor personalități  publice pot fi frecvent întâlnite în spațiul online, în special pe rețelele sociale. Astfel de citate pot fi ușor fabricate, se pot adapta diverselor platforme digitale, iar afirmațiile pot fi „transferate” de la un pretins autor la altul, fapt care îngreunează activitatea de investigație a organizațiilor de fact-checking.

Pentru a verifica acuratețea unor astfel de citate regăsite frecvent și în mediul online românesc, putem apela la investigațiile realizate de organizații specializate, putem folosi  motoarele de căutare, putem consulta site-urile oficiale ale instituțiilor invocate sau arhivele cu discursuri ale personalităților respective.

Citește mai mult:
snopes.com – Fact-checking pentru citate false

poynter.com –  These bogus quotes just won’t die on Facebook

fullfact.com – Henry Kissinger has never given a speech about exterminating people with vaccines

politifact.com  – Henry Kissinger never said ‘once the herd accepts mandatory forcible vaccination, it’s game over’

factcheck.afp.com – Henry Kissinger did not urge mass vaccination in 2009 speech

reuters.com – False claim: Henry Kissinger quote about mandatory vaccinations

4 comentarii la “„Vaccinarea forțată” atribuită în mod fals lui Henry Kissinger

  1. Pingback: Fact checking-ul săptămânii: Citat despre „vaccinarea forțată” atribuit în mod fals lui Henry Kissinger | antifake.ro

  2. Pingback: Fact checking-ul săptămânii: Interviu fabricat și atribuit lui Henry Kissinger despre „Dictatura Globală a unei singure Superputeri” - reciclat și viralizat prin mesageriile private WhatsApp ș Facebook Messenger | antifake.ro

  3. Pingback: Fact checking-ul săptămânii: Interviu fabricat și atribuit lui Henry Kissinger despre „Dictatura Globală a unei singure Superputeri” – reciclat și viralizat prin mesageriile private WhatsApp ș Facebook Messenger – ATENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.