Franța, care preia președinția rotativă a Consiliului UE începând cu luna ianuarie 2022, și-a propus să transforme cât mai curând în realitate adoptarea Pachetului legislativ privind serviciile digitale. Prima componentă a trecut deja de un vot cheie în Parlament și urmează a fi negociată în Consiliu. Unele detalii ale pachetului mai trebuie puse la punct. De exemplu, reglementările urmăresc să limiteze puterea giganților tehnologici cu un caracter sistemic (gatekeepers). În funcție de definiția termenilor, se califică mai multe sau mai puține companii pentru a face obiectul reglementărilor.
Componenta care vizează dezinformarea și conținutul dăunător poate cădea victimă unor percepții negative la nivel social. Propunerea legislativă urmărește reducerea amplificării artificiale a dezinformării și limitarea exploatării sale financiare. În același timp, trebuie să ofere garanții că platformele nu vor elimina conținut jurnalistic în mod arbitrar și unilateral. Nu în ultimul, rând se pune problema nivelului la care vor fi aplicate reglementările: cel european sau cel național. În primul caz, trebuie creat un aparat birocratic central nou și cu o bună înțelegere a tehnologiei; în al doilea caz, există riscul ca statele în care giganții digitali au birouri operaționale să fie mai laxe în aplicarea noii legislații.
Citește mai mult:
rm.coe.int – Unravelling the Digital Services Act package
politico.eu – Europe reins in Big Tech: What you need to know