Pe urmele fake-ului: „Am văzut cu ochii mei”: fake-urile video sunt mai convingătoare

Oamenii sunt mai predispuși să cadă în capcana fake news, atunci când acestea sunt produse în format video, în comparație cu variantele scrise sau audio ale aceluiași conținut. Potrivit unui nou studiu,  58% dintre participanții care au vizionat un clip video fake distribuit pe WhatsApp au crezut că acesta este credibil, comparativ cu 48% în cazul formatului audio și 33% în cazul formatului text. Credibilitatea clipurilor video sporește atunci când nu suntem familiarizați cu subiectul. În plus, utilizatorii distribuie mai frecvent clipuri video fake, față de mesajele scrise sau înregistrate audio.

  1. Sundar, unul dintre autorii cercetării, a explicat care sunt mecanismele psihologice: „În cazul unui text scris, trebuie să îți folosești imaginația pentru a te transpune în situația descrisă. În cazul clipurilor video, experiența este mult mai directă. O vezi și o simți.” În plus, formatul video este mai ușor de procesat (așa-numita fluență cognitivă) și este evaluat printr-un proces superficial, în locul unuia analitic. Datele de cercetare ar trebui să ne îngrijoreze, ținând cont de cât de mult s-a perfecționat tehnologia deepfakes (algoritmi care permit crearea de clipuri video 100% artificiale).

Citește mai mult:

https://edition.cnn.com/Is that video real?

https://www.media.mit.edu/Detect DeepFakes: How to counteract misinformation created by AI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *