Newsletterul Green ANTI-FAKE: Expunerea, chiar și pentru scurt timp, la poluarea din trafic are impact negativ asupra creierului

Citește întregul fact checking aici.

Expunerea, chiar și pentru scurt timp, la poluarea din trafic are impact negativ asupra creierului

Un studiu realizat de cercetătorii de la o universitate din Canada a arătat că până și nivelurile obișnuite de poluare din trafic pot afecta funcția creierului uman în doar câteva ore. Este primul studiu de acest gen din lume ce oferă dovezi clare că există o legătură între poluarea aerului și funcția cognitivă.

Studiul s-a bazat pe realizarea unui experiment, prin care s-a utilizat tehnologia imagistică a rezonanței magnetice funcționale (fMRI) pentru vizualizarea activității corticale. Experimentul a stabilit că expunerea la gazele de eșapament diesel perturbă capacitatea diferitelor zone ale creierului uman de a interacționa și de a comunica între ele.

Unul dintre cercetătorii implicați a declarat că „poluarea aerului este acum recunoscută ca fiind cea mai mare amenințare de mediu la adresa sănătății umane”.

Citește mai mult:

Sciencedaily.com – Traffic pollution impairs brain function

Primul tren urban alimentat cu hidrogen, lansat în China

Considerat de importanță vitală pentru planurile Chinei privind un viitor sustenabil, trenul atinge până la 160 km/h și este echipat cu o baterie a cărei durată poate acoperi o distanță de până la 600 km.

Hidrogenul este considerat o sursă de energie curată, deoarece vaporii de apă sunt singurul produs secundar atunci când este folosit drept combustibil. Nu produce poluanți toxici sau gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon sau dioxidul de sulf, asociate cu arderea combustibililor fosili. În plus, hidrogenul poate fi produs din diverse surse, inclusiv resurse regenerabile, cum ar fi energia eoliană, solară și hidroenergetică, crescând și mai mult potențialul său ca opțiune de energie curată.

China are ca obiectiv încurajarea creșterii sectorului energetic pe bază de hidrogen. Conform estimărilor oficiale, până în 2025, China va avea pe șosele aproximativ 50.000 de vehicule cu hidrogen și va produce, anual, între 100.000 și 200.000 de tone de hidrogen din energie regenerabilă.

Citește mai mult:

Interestingengineering.com – World’s first hydrogen-powered train built in China, reports claim

Ce este Ecocid-ul?

Ecocidul (crima internaţională de ecocid) reprezintă „acte ilegale sau de cruzime săvârșite în mod conștient, știind că există o probabilitate foarte mare ca acestea să provoace daune grave, larg răspândite sau de lungă durată la adresa mediului înconjurător”.

În anul 2021, un grup de experți juridici din întreaga lume a elaborat aceasta definiție „istorică” a ecocidului, cu intenția de a fi adoptată de Curtea Penală Internațională.

Președintele Franței, Emanuel Macron, a oferit o puternică susținere ideii, manifestând disponibilitatea de a codifica acest delict în legislația franceză.

Citește mai mult:

Theguardian.com – Legal experts worldwide draw up ‘historic’ definition of ecocide

#DistopiaClimaticăEsteDejaAici

„Distopia climatică este deja la ușa noastră … Progresele politice despre care discutăm aici vor avea puțină semnificație în lumea reală dacă nu există un transfer de resurse care să schimbe direcția în care ne mergem acum”, a declarat Sherry Rehman, Ministra pentru Schimbări Climatice din Pakistan cu ocazia COP27.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.