SUA, strategie de menținere a supremației în domeniul IA
Fidele scopului de a transforma Inteligența Artificială (IA) într-o prioritate strategică de prim rang, Statele Unite au anunțat crearea unui birou central de coordonare a activităților în domeniu, National AI Initiative Office. Ne atrage atenția filosofia care stă la baza acestei inițiative, aceea de a coordona inițiativele venite din trei direcții: guvernul american, mediul privat și cel academic. „Biroul va deveni pilonul central al eforturilor guvernului federal pe termen lung, punctul de întâlnire al cercetării și politicilor publice în domeniul Inteligenței Artificiale și inovării”, relevă Michael Kratsios, consilier la Casa Albă şi director pentru tehnologie.În fața presiunii venite din partea Chinei, SUA își asumă integrarea măsurilor individuale într-un efort colectiv de menținere a supremației. Dezvoltarea IA este una dintre cele mai complexe arii din ecosistemul de cercetare și inovare. Performanțele nu pot fi atinse fără convergența a trei tipuri de resurse: financiare (costurile asociate fiind imense), umane (specialiștii de top în IA sunt relativ puțini și trebuie atrași inclusiv din afara țării) și de leadership politic (se impune articularea unei direcții strategice care să conducă la aplicarea judicioasă a inovațiilor IA).
În ianuarie 2021, membrii Congresului au aprobat un nou pachet legislativ complex în domeniul IA care va accelera și coordona investițiile de la nivel federal și va facilita parteneriatul public-privat în cercetare, elaborarea standardelor industriei și în educație. Necesitatea edificării acestui sistem în SUA, unde mediul privat este deja foarte performant, dovedește că nu ne putem dispensa de contribuția statului în articularea direcțiilor strategice și stimularea inovării în domeniile tehnologice de vârf.
Cum recunoaștem un fact-check făcut corect
poynter.org – ‘Embedded fact-checks’ shouldn’t just be about Trump
reuters.com – Reuters launches fact-checking initiative to identify misinformation, in partnership with Facebook

„Vaccinarea forțată” atribuită în mod fals lui Henry Kissinger
Recent, pe rețelele sociale din România, a circulat o postare cu un citat dintr-un discurs atribuit fostului secretar de stat al Statelor Unite, Henry Kissinger, despre „vaccinarea forțată” și reducerea populației prin „servicii de exterminare”. Postarea a adunat aproape două mii de reacții și peste 900 de distribuiri și a fost promovată în diverse grupuri și pagini pe Facebook. În postare nu este indicată sursa informațiilor, neexistând nici o trimitere/ link către discursul diplomatului american sau alte detalii despre contextul în care ar fi fost ținut. Postări asemănătoare pot fi regăsite și în spațiul online internațional, iar rezultatele unor investigații de fact-checking au arătat că citatul atribuit lui Henry Kissinger este o informație complet fabricată, fostul secretar de stat american nu a susținut vreodată un asemenea discurs.Citește articolul complet aici.
Teste IQ pentru inteligența artificială
europarl.europa.eu – Ce este inteligența artificială și cum este utilizată?
dw.com – Mașinile autonome: Cât de departe suntem?
Dependența de ecrane, o problemă a elevilor care revin în clase
nhahealth.com – Screen Dependency Disorder: The Effects of ‘Screen Time’ Addiction
Sistemul de muncă mixt – preferat de angajați
agerpres.ro – Sondaj peste 64 dintre angajați și-ar dori să lucreze o parte din timp de acasă după pandemie
Donald Trump, achitat pentru a doua oară
Fostul președinte Donald Trump a fost achitat de către Senatul american de acuzația de a fi instigat la asaltul asupra Capitoliului pentru a împiedica investirea contracandidatului Joe Biden.Donald Trump va rămâne în istorie drept singurul președinte al Statelor Unite care a fost pus sub acuzare de două ori și al treilea șef de stat american care a trecut prin procedura de impeachment. Râmâne de văzut dacă Trump își va putea menține influența în interiorul partidului Republican, în condițiile în care se pregătesc și alte anchete care îl vizează.
Citește mai mult:
ft.com – Senate acquittal exposes deep Republican rifts over Trump
forbes.com – Trump Says MAGA Movement Has ‘Only Just Begun’ In Celebratory Post-Acquittal Statement
Algoritmii decid succesul rețelelor sociale
apnews.com – EXPLAINER: What is Clubhouse, the buzzy new audio chat app?
theverge.com – Twitter’s Jack Dorsey wants to build an app store for social media algorithms
Să nu lăsăm știrile să ne găsească, ci să le căutăm noi!
vox.com – How to guard your social feeds against election misinformation
theguardian.com – Facebook greatest source of Covid-19 disinformation, journalists say
#GiveBackOurData
#ControlAsupraDatelorPersonale
theconversation.com – Tim Berners-Lee’s plan to save the internet: give us back control of our data
Acțiuni colective în instanță împotriva giganților tehnologici
techcrunch.com – EU’s top privacy regulator urges ban on surveillance-based ad targeting