Newsletter-ul ANTI-FAKE: Vocea lui John Lennon, readusă la viață cu ajutorul tehnologiei IA

Citește fact checking-ul integral aici.

Citește articolul complet aici.

Instrumentalizarea distrugerii barajului Nova Kahovka în scopuri propagandistice

Aparatul de comunicare strategică, propagandă și dezinformare al Kremlinului pare să fi pregătit mediul informațional pentru posibilitatea distrugerii barajului Nova Kakhovka, cel puțin din octombrie 2022. Imediat după catastrofă, Kremlinul s-a grăbit să acuze Ucraina de distrugerea barajului, în ciuda faptului că acesta este situat în teritoriile ocupate de ruși. Oficialii ruși l-au denunțat aproape imediat ca fiind un act ucrainean de sabotaj, cerând o „investigație internațională”. Acuzația de terorism adusă Ucrainei de către propaganda rusă este un semn caracteristic al dezinformării pro-Kremlin.

Narațiunile diverse, uneori contradictorii despre acest eveniment catastrofal, răspândite de instituțiile pro-Kremlin, nu sunt întâmplătoare, ci fac parte dintr-o tactică atent planificată. În mod previzibil, comunicatorii și propagandiștii ruși au ajuns la concluzia că „Occidentul” se află în spatele acestui atac, în ciuda tot mai multor dovezi care, la nivelul acestui moment, arată contrariul. Alții au susținut în continuare că Ucraina a atacat barajul ca pretext pentru ca noi sancțiuni occidentale să fie declanșate împotriva Rusiei. Unii au încercat chiar să abordeze în mod preventiv preocupările cu privire la ceea ce ar putea însemna distrugerea barajului pentru alimentarea cu apă a regiunii Crimeea.

Tacticile propagandistice de la Kremlin se pot caracteriza printr-un reflex inițial al negării, urmat de inundarea spațiului informațional cu o multitudine de narațiuni false, eronate sau chiar contradictorii. Este o strategie folosită de către actorii dezinformării pro-Kremlin în repetate rânduri: denigrarea adversarului cu acuzații nefondate de brutalitate, inversarea rolurilor de agresor/victimă, relativizarea faptelor.

Citește mai mult:

Euvsdisinfo.euKremlin’s tide of disinformation can’t wash away the truth

France24.com – Destruction of Nova Kakhovka Dam: Russia reverts to playbook of ‘lies and propaganda’

Vocea lui John Lennon, readusă la viață cu ajutorul tehnologiei IA

Legendara trupă Beatles va oferi publicului o ultimă piesă, realizată cu ajutorul tehnologiei IA. Paul McCartney, fost membru al trupei, a declarat că s-a folosit de tehnologia IA pentru a ajuta la crearea a ceea ce el numește „ultima înregistrare a trupei Beatles”.

El a declarat pentru BBC Radio 4 că tehnologia a fost folosită pentru a „extrage” vocea lui John Lennon dintr-un demo vechi, de pe o caseta audio, astfel încât să poată completa o piesa veche de zeci de ani. Demo-ul a fost una dintre cele câteva melodii de pe casetele etichetate „pentru Paul”, pe care Lennon le-a făcut cu puțin timp înainte de moartea sa în 1980 și care au fost ulterior oferite lui Paul McCartney de văduva lui Lennon, Yoko Ono.

Ideea de a folosi IA pentru a reconstrui vocea lui John Lennon a fost inspirată de documentarul Get Back al lui Peter Jackson, în care editorul de dialog a antrenat computerele să recunoască vocile membrilor Beatles și să le separe de zgomotele de fundal și chiar de propriile instrumente, pentru a crea un sunet „curat”.

Citește mai mult:

Bbc.com – Sir Paul McCartney says artificial intelligence has enabled a ‘final’ Beatles song

#Trebuie să ne asigurăm că inteligența artificială este pusă în slujba binelui

„IA ne poate ajuta în nenumărate moduri, de la găsirea de noi remedii pentru cancer, până la descoperirea de soluții la criza climatică. Întrebarea cu care ne confruntăm este cum să ne asigurăm că noile instrumente IA sunt folosite mai degrabă în slujba binelui decât în cea a răului. Pentru a răspunde, trebuie mai întâi să înțelegem capacitățile reale ale acestor instrumente”. Afirmația aparține cunoscutului gânditor și istoric Yuval Noah Harari și face parte dintr-un articol de opinie, publicat în revista The Economist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.