Metodologie

Fiecare analiză de fact-checking este diferită, dar, în general, procesul nostru de verificare include mai multe etape pe care le respectăm pentru fiecare analiză pe care o publicăm. Evaluăm conținutul folosind aceleași standarde, indiferent de originea acestora.

Realizăm mai multe căutări cu ajutorul motoarelor de căutare și în bazele de date disponibile online. Încercăm să analizăm sursa care a publicat conținutul înșelător și modul în care acest conținut a circulat. Spre exemplu, în anumite cazuri unele afirmații, declarații, imagini sau cercetări științifice sunt denaturate sau scoase din context, în alte cazuri anumite conținuturi sunt atribuite în mod fals sau pot fi complet fabricate. Dacă este posibil, contactăm persoanele, organizațiile sau instituțiile din România menționate în cadrul unui conținut pe care îl verificăm.

În etapa următoare realizăm consultări cu experți de încredere în domeniul relevant pentru analiza noastră, solicităm clarificări din partea autorităților, revizuim publicațiile, studiile sau cercetările disponibile și reexaminăm dovezile colectate pentru a putea evalua conținutul analizat.

În cadrul analizelor noastre, ne bazăm pe sursele primare și documentele originale. Accesăm direct rapoartele, studiile sau bazele de date și verificăm în mod independent informațiile. Chiar și atunci când menționăm investigațiile de fact-checking realizate de alte organizații, verificăm independent sursele citate și dovezile prezentate de acestea. Ne bazăm pe informațiile disponibile public, inclusiv statistici sau cercetări și includem link-uri către sursele consultate.

Echipa Anti-Fake este formată din mai mulți redactori și un coordonator care evaluează analizele înainte de publicare.

În cadrul articolelor de fact-checking, utilizăm un sistem de evaluare a veridicității faptelor în baza următoarelor etichete: fals (informații dovedite drept complet false sau fabricate), distorsionat (conținut care poate conține anumite informații adevărate, însă acestea sunt interpretate eronat sau trunchiat), scos din context (informații, imagini sau conținuturi video autentice, dar prezentate în contexte false), adevărat (informații verificate din surse publice și dovedite drept factuale sau corecte), clickbait (titluri senzaționale, însă care nu au legătura cu afirmațiile prezentate în cadrul unui articol), satiră (umor, pamflet sau alte forme de conținut care fac apel la umor, dar pot induce în eroare).

Oferim dreptul la replică, atunci când este cazul și este posibil, oricărei persoane sau organizații menționate în cadrul analizelor noastre de fact-checking, atunci când acestea sunt sursa unei informării inexacte și/sau sunt subiectul unor critici sau acuzații majore.

Pentru a verifica afirmația principală a analizei noastre sau a investigației pe care o realizăm,  solicităm declarații de la cel puțin două surse relevante. În cadrul analizelor noastre, menționăm toate sursele, cu excepția cazului în care siguranța acestora este în pericol. În astfel de excepții, sursele anonime sunt incluse numai dacă informațiile pe care le furnizează sunt coroborate cu informațiile care provin din surse non-anonime sau de dovezi factuale.

Ne bazăm doar pe experți credibili și relevanți domeniului în care este realizată analiza de fact-checking. Selectăm experții pe care îi contactăm, doar după ce am verificat activitatea, credibilitatea și gradul de expertiză al acestora.

Organizația noastră și analizele pe care le publicăm sunt independente din punct de vedere editorial și politic. Nu susținem și nu promovăm niciun partid politic sau candidat în funcții publice. De asemenea, nu încheiem niciun acord sau parteneriat și nu ne angajăm în activități de promovare sau relații publice pentru partide sau candidați politici. Nu ne concentrăm analizele de fact-checking în mod neîntemeiat asupra unui anumit partid politic sau a unei părți a spectrului politic. Nu angajăm persoane care dețin o poziție salariată și/sau cheie într-un partid politic, guvern sau companie de stat sau publică care se află sub controlul direct al unui partid politic sau a guvernului.

Menționăm în mod explicit orice conflict de interese sau părtinire politică, inclusiv din partea experților sau organizațiilor citate. Angajații organizației noastre sunt descurajați să facă declarații părtinitoare în numele activității pe care o desfășoară. Interzicem angajaților să accepte în context profesional orice cadouri, favoruri sau servicii care depășesc normele comune sociale și de politețe.

108 comentarii la “Metodologie

Lasă un răspuns

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.