Green fact checking-ul săptămânii: FALS | Topirea accelerată a ghețarilor este un fenomen cauzat de încălzirea globală, nu de existența unor presupuse baze militare secrete în Antarctica

Informații de context

O postare de pe Facebook, distribuită recent și în spațiul online românesc, promovează o narațiune falsă și des întâlnită în dezinformarea pe teme climatice, care sugerează ca topirea ghețarilor nu ar fi cauzată de fenomenul încălzirii globale. De această dată, se sugerează, prin intermediul unei imagini, că topirea ghețarilor s-ar datora de fapt unor structuri misterioase ce par a fi baze militare secrete.

Aceeași imagine se regăsește și pe un grup de Facebook în limba spaniolă numit în traducere românească „Pământul este plat”, o trimitere la altă teorie a conspirației foarte populară. Aici imaginea este descrisă ca reprezentând de fapt intrarea către un oraș-regat mitic asociat cu ideea răspândită prin diferite teorii ale conspirației potrivit căreia interiorul Pământului este gol (Hollow Earth Theory). De altfel, a doua imagine provine de pe un clip YouTube românesc, ce promovează ideea „Pământului gol” în interiorul căruia s-ar afla baze militare secrete.

Care sunt faptele?

În primul rând, se poate observa că la o simpla căutare inversă de imagini pe un motor specializat precum TinEye, rezultatele vor indica faptul că imaginea respectivă nu este reală, ci a fost generată cu ajutorul AI.

Mai multe studii științifice, inclusiv din partea NASA, confirmă fenomenul topirii accelerate a calotelor de gheață din Antarctica în ultimele decenii, ca efect direct al schimbărilor climatice.

Un studiu științific, lansat anul trecut, a constatat că pierderile de gheață din Antarctica și Groenlanda au crescut de șase ori în ultimele trei decenii. Raportul, realizat de o echipă internațională de cercetători polari, a folosit 50 de sondaje prin satelit ale Antarcticii și Groenlandei pentru a colecta date și a urmări schimbările calotelor de gheață din 1992 până în 2020.

Mai multe agenții climatice independente au raportat că temperaturile globale sunt în creștere. Pe lângă măsurarea directă a temperaturilor în creștere, cercetătorii au documentat efectele încălzirii globale, cum ar fi creșterea nivelului mării, pierderea gheții arctice și pierderile de masă din calotele de gheață din Antarctica și Groenlanda, precum și din ghețari.

Contrar afirmațiilor false sau înșelătoare care circulă în spațiul online, rapoartele specializate și oamenii de știință au arătat că topirea ghețarilor este cauzată de către schimbările climatice iar activitatea umană este factorul determinant al acestei crize climatice.

Narațiuni alimentate de astfel de postări/ conținuturi

„Schimbările climatice nu există și criza climatică e fabricată / este o mascaradă.”

„Topirea ghețarilor nu se datorează schimbărilor climatice ci unor structuri militare secrete”.

„Încălzirea globală este o invenție a elitelor globaliste și folosită ca argument pentru a pune în practică Marea Resetare”.

Evaluarea noastră:

Fals. Topirea accelerată a ghețarilor este un fenomen bine documentat științific a cărui cauză principală este încălzirea globala.  Mai multe studii științifice, inclusiv din partea NASA, confirmă fenomenul topirii accelerate a calotelor de gheață din Antarctica în ultimele decenii, ca efect direct al schimbărilor climatice.

Disclaimer!

Green Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

science.org – Melting glaciers: Hidden hazards

essd.copernicus.org – Mass balance of the Greenland and Antarctic ice sheets from 1992 to 2020

climate.nasa.gov – Ice Sheets

eu.usatoday.com – Fact check: NASA Antarctic ice sheet data consistent with global warming

sealevel.nasa.gov – The Secret Life of Melting Ice

Reuters.com – Fact Check: Melting ice claim resurfaces to cast doubt over climate change

bris.ac.uk – Hollow Earth: myth, fantasy and ethics

alaska.edu – The Hollow Earth Theory

antifake.ro – Green fact checking-ul săptămânii: Topirea accelerată a calotei Antarcticii este determinată de activitatea umană, nu de vulcanii subglaciari

Un comentariu la “Green fact checking-ul săptămânii: FALS | Topirea accelerată a ghețarilor este un fenomen cauzat de încălzirea globală, nu de existența unor presupuse baze militare secrete în Antarctica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.