Green fact checking-ul săptămânii: Afirmații nefundamentate științific despre factorul determinant al schimbărilor climatice, anume activitatea umană

Informații de context

Un videoclip distribuit recent pe Instagram și devenit viral, prezintă un astrofizician britanic controversat susținând că valurile de căldură asociate cu fenomenul schimbarilor climatice se datorează activității solare și fazelor Lunii și nu are nimic de-a face cu activitatea umană. Videoclipul este de fapt un fragment dintr-un interviu transmis în 2010 de Russia Today, canalul de știri finanțat de la Kremlin.

 Care sunt faptele, potrivit cunoașterii până în acest moment?

Soarele și Luna nu influențează clima Pământului într-o măsură semnificativă, astfel încât să determine schimbările climatice accelerate observate în ultimele decenii la nivel planetar. Organizațiile științifice și oameni de știință susțin, într-un procent covârșitor,  că activitatea umană este factorul determinant al încălzirii globale.

Dacă Soarele ar fi fost parțial responsabil pentru schimbările climatice, ar fi existat și o creștere măsurabilă a radiației solare începând de la sfârșitul anilor 1970, când oamenii de știință au început să observe o creștere rapidă a temperaturilor la nivel global.

Dacă activitatea solară ar fi factorul determinant al schimbărilor climatice, încălzirea s-ar observa în fiecare strat al atmosferei Pământului. NASA a raportat că există încălzire în atmosfera inferioară, dar răcire în stratosfera superioară, observație ce confirmă că activitatea umană este cauza principala a schimbărilor climatice.

Narațiuni alimentate de astfel de postări/ conținuturi

“Fenomenul încălzirii globale este o conspirație.”

“Avertizările despre criza climatică reprezintă doar propagandă.”

“Narațiunea încălzirii globale este folosită în scopul profitului financiar.”

Evaluarea noastră: afirmații lipsite de dovezi științifice

În baza analizei noastre, considerăm că afirmațiile despre   „influența Soarelui și a Lunii asupra Pământului drept cauză principală a schimbărilor climatice” sunt lipsite de dovezi.  Contrar afirmațiilor false care circulă în spațiul online, rapoartele specializate și oamenii de știință au arătat că activitatea umană este factorul determinant al încălzirii globale.

Disclaimer!

Green Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

Politifact.com – Climate change is “dictated by solar activity and the moon” and has “nothing to do with mankind.”

Climate.gov – Couldn’t the Sun be the cause of global warming?

Nasa.gov – Is the Sun causing global warming?

Factcheck.afp.com – British meteorologist falsely blames climate change on sun, moon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.