Fact checking-ul săptămânii: Videoclipuri scoase din context pentru a susţine interpretări deformate ale pandemiei

Mii de utilizatori pe rețelele sociale au distribuit un clip în care o persoană ce pretinde a fi William Montague al III-lea susține un discurs despre persoanele înstărite care „controlează banii, masele și viața”, în timp ce „oamenii obișnuiți sunt înrobiți” și își pierd locurile de muncă. Postările nu precizează mai multe detalii despre contextul clipului, iar din informațiile prezentate se subînțelege că personajul prezentat ar fi o persoană reală care relatează, cu „cinism” şi „sânge rece” „adevărul” despre „oculta mondială” şi despre „intenţiile sale malefice”.

De fapt, clipul reprezintă înregistrarea unei poezii, „The Banker” (Bancherul). Poezia a fost publicată în 2009 și este atribuită regizorului și autorul irlandez Craig-James Moncur. Poezia este recitată de actorul Michael Daviot, iar înregistrarea a început să circule prima oară în mediul online în 2010. În contextul pandemiei, videoclipul a fost repostat pentru a susţine naraţiunile referitoare la „implicarea ocultei mondiale în inventarea pandemiei” sau „plandemia creată pentru a atinge anumite scopuri malefice” („reducerea populaţiei/ vaccinarea obligatorie/ controlul, înrobirea sau sărăcirea populaţiei”, „instaurarea unei noi ordini mondiale”).

Pe Facebook, postarea a fost distribuită de peste 20 de mii de ori, fiind republicată periodic pe diverse profiluri. Clipul, subtitrat în română, poate fi găsit pe mai multe platforme, inclusiv pe numeroase website-uri și pe Youtube. Unele surse menționează, vag, faptul că înregistrarea reprezintă o poezie recitată de un actor, dar chiar şi aşa, invocă narațiunile cu privire la „instaurarea unui guvern mondial”, „lumea condusă de elite secrete”, „înrobirea oamenilor”, „depopularea lumii”, „batjocura de a vaccina oamenii pentru boli care nu există”. În alte cazuri, sursele care îl distribuie nici măcar nu menționează că înregistrarea nu se referă la fapte reale, alimentând emoţii puternice din partea utilizatorilor de pe rețelele sociale, precum frică, furie, dezgust, sentimentul nedreptăţii.

Este important să recunoaștem și să evităm, pe cât posibil, diversele forme de conținut înșelător care circulă preponderent în mediul online, exploatând trăsăturile acestui mediu (lipsa filtrelor editoriale, posibilitatea de a posta sub o altă identitate, posibilitatea repostării). În acest sens, sugerăm câţiva paşi relativ simpli:

  • să utilizăm un motor de căutare pentru a verifica sursa primară a informațiilor, data iniţială a publicării unui conţinut;
  • să verificăm dacă un anumit conținut reprezintă fapte reale și nu reprezintă filmări regizate/fragmente din cadrul unor filme/conținut satiric;
  • să dăm atenție faptului că un număr mare de distribuiri sau like-uri pe rețelele sociale nu reprezintă, în mod automat, un indicator al gradului de crdibilitate sau acuratețe al informațiilor;
  • să manifestăm prudenţă în legătură cu conţinuturile care mizează pe activarea instantanee a unor emoţii puternice.

Citește mai mult:

theconversation.com – Out-of-context photos are a powerful low-tech form of misinformation

bbc.co.uk – False context

newslit.org – COVID-19 video taken out of context

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *