Fact checking-ul săptămânii: Subiectul imunității dobândite natural – instrumentalizat pentru a susține inutilitatea vaccinării împotriva COVID-19

Afirmație înșelătoare:

„Persoanele care au avut anterior COVID-19 nu ar trebui să se vaccineze”

Explicație/Context

Joseph Mercola, medic ostepat din SUA considerat unul dintre superspreader-ii informațiilor eronate cu privire la vaccinare, susține că „persoanele care au avut anterior COVID-19 nu ar trebui să se vaccineze”.

Un raport realizat de organizația  non-profit  Center for Countering Digital Hate (CCDH) arată că majoritatea informațiilor înșelătoare și a dezinformării cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19 au fost răspândite pe rețelele sociale de doar 12 persoane. Printre aceștia, o figură proeminentă se află Joseph Mercola, medic osteopat din SUA, fondator al mai multor companii, inclusiv al unor site-uri și bloguri prin care a răspândit diverse teorii lipsite de dovezi științifice și a comercializat produse și suplimente alimentare. Printre cele mai recente afirmații lansate de Mercola se numără și declarația că  „persoanele care au avut anterior COVID-19 nu ar trebui să se vaccineze”. În acest sens, Mercola citează în mod eronat mai multe studii, printre care o cercetare care nu a fost examinată de experți relevanți din domeniu (sistemul peer-review) și alte două studii care, de fapt, arată prezența anticorpilor la câteva luni după infectare, dar nu demonstrează nivelul de protecție împotriva reinfectării cu COVID-19.

Cine este Joseph Mercola?

Joseph Mercola este un medic osteopat din Florida, SUA. Potrivit New York Times, încă din anii ’90, Mercola a devenit un adept al tratamentelor alternative sau naturiste pe care le promova pe website-ul său. Acesta a înființat mai multe companii care au zeci de angajați și o rețea de site-uri și bloguri prin care își împărtășește sfaturile, remediile și comercializează suplimente, vitamine și diverse produse  pe care le promovează drept „tratamente alternative”. După cum arată Washington Post, în 2017, Joseph Mercola a indicat în declarația sa o avere de circa 100 de milioane de dolari. Administrația pentru alimente și medicamente din SUA, FDA, a emis trei scrisori de avertizare,  în urma „afirmațiilor false sau înșelătoare” cu privire la produsele pe care le-a promovat și comercializat Joseph Mercola pe site-ul său. În 2017, Comisia Federală pentru Comerț, FTC, a formulat mai multe reclamații pe motivul promovării unor produse prin publicitate medicală înșelătoare. În consecință, Mercola a fost obligat să restituie 2,95 de milioane de dolari clienților care cumpăraseră produsele sale.

Potrivit unei analize New York Times, Joseph Mercola a publicat peste 600 de articole pe Facebook care pun la îndoială siguranța vaccinurilor COVID-19, iar mesajele acestuia au ajuns la un public numeros. Un raport realizat de organizația  non-profit  Center for Countering Digital Hate (CCDH) arată că majoritatea informațiilor înșelătoare și a dezinformării cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19 au fost răspândite pe rețelele sociale de 12 persoane; Joseph Mercola este unul dintre acești superspreader-i, cu un total de 3,6 milioane de urmăritori pe conturile sale de pe rețelele sociale.

Încă în 2012, dr. Stephen Barrett, coordonatorul unui website care investighează fraudele, miturile și informațiile eronate pe subiecte medicale, susținea că Joseph Mercola „exagerează riscurile și potențialele pericole medicinei bazate pe pe știință/ dovezi, promovează o mulțime de idei nefondate și vinde (anumite) produse pe baza unor afirmații înșelătoare”.

Ce afirmații se regăsesc și în România?

În spațiul online românesc se regăsesc mai multe articole preluate de pe site-urile lui Joseph Mercola, cât și declarații ale acestuia că „inhalarea vaporilor de apă oxigenată este cel mai bun tratament pentru afecțiunile virale acute”, „testele RT-PCR nu pot identifica infecția cu SARS-CoV-2” sau că „vaccinurile anti-COVID-19 pot cauza o avalanșă de boli neurologice”. Cele mai recent, în iulie 2021, Joseph Mercola  a susținut că „persoanele care au avut anterior COVID-19 nu ar trebui să se vaccineze”. Aceste afirmații despre „imunitatea dobândită natural și inutilitatea vaccinului” se regăsesc pe mai multe website-uri și în limba română.

 Într-o declarație trimisă organizației de fact-checking PolitiFact, Mercola a susținut că: „Imunitatea naturală induce o protecție durabilă a anticorpilor și este puțin probabil ca persoanele care au fost infectați cu SARS-CoV-2 să beneficieze în urma vaccinării împotriva COVID-19”. În răspunsul său, Joseph Mercola a inclus și datele unor cercetări, printre care un studiu al Cleveland Clinic.

Studiul Cleveland Clinic a examinat 2.579 de persoane infectate anterior cu COVID-19, inclusiv 1.359 care nu au fost vaccinate, și a constatat că niciuna nu a fost reinfectată pe o perioadă de cinci luni. Cercetarea nu a fost examinată de către experți relevanți din domeniu sau publicată într-un jurnal științific, însă, într-o declarație din iulie 2021, autorii lucrării menționează că „nu cunoaștem cât timp sistemul imunitar va proteja împotriva reinfectării o persoană care a fost anterior infectată cu COVID-19. Administrarea vaccinului împotriva COVID-19 este sigură, chiar dacă ați fost testat anterior pozitiv, de aceea, recomandăm tuturor celor eligibili să îl primească.”

Mai mult, Mercola citează alte două studii pentru a susține afirmația că „vaccinarea nu este necesară pentru cineva care a avut deja COVID-19”. Unul dintre studii a arătat că o persoană care a fost infectată cu o formă ușoară de SARS-CoV-2 va produce molecule imune ce vor fi direcționate împotriva virusului, însă cercetarea nu arată dacă aceste niveluri de imunitate pot proteja de fapt împotriva reinfectării. Unul dintre autorii acestui studiu, dr. Ali Ellebedy, a declarat  că încurajează vaccinarea chiar dacă cineva a fost infectat anterior și că studiul său nu ar trebui invocat în favoarea ideii ca o persoană infectată anterior să nu fie vaccinată. Al doilea studiu menționat de Mercola a analizat dacă sistemul imunitar al persoanelor infectate anterior cu virusul își „amintea” că ar fi contractat COVID-19. Co-autorul cercetării, dr. Shane Crotty, a spus că, odată cu studiile de laborator pe care le-a făcut echipa sa, cercetării au ajuns la concluzii utile, „însă nu au măsurat direct nivelul de protecție”. Potrivit dr. Shane Crotty „vaccinurile produc o imunitate chiar mai mare decât infecția naturală”.

Pe baza exemplului analizat, pentru a naviga mai în siguranță în spațiul informațional, sugerăm:

  • să nu dăm, în mod automat, crezare unor informații care lasă impresia că se bazează pe numeroase lucrări și publicații; studiile și articolele științifice pot fi și sunt adesea prezentate într-un mod înșelător/incomplet, pentru a susține anumite încadrări, care nu au legătură cu ipotezele/concluziile/ dovezile susținute în aceste studii;
  • să verificăm sursa unei informații (atât sursa originară, cât și cea care o introduce, prin intermediul unei traduceri, în spațiul public românesc);
  • să manifestăm prudență față de sursele/persoanele care recomandă „tratamente alternative” sau „remedii eficiente”, comercializează anumite produse și, pentru a obține profit, atacă știința, medicina bazată pe dovezi și autoritățile din domeniul medical/ sanitar.

Sursele noastre:

politifact.com – Here’s why experts say people who had COVID-19 should be vaccinated

nytimes.com – The Most Influential Spreader of Coronavirus Misinformation Online

eu.usatoday.com – Fact check: Vitamins C and D are not used in ‘conventional treatment’ of coronavirus

counterhate.com – The Disinformation Dozen

newsroom.clevelandclinic.org – Cleveland Clinic Statement on Previous COVID-19 Infection Research

jhsph.edu – Why COVID-19 Vaccines Offer Better Protection Than Infection

quackwatch.org – Dr. Joseph Mercola Ordered to Stop Illegal Claims

medrxiv.org – Necessity of COVID-19 vaccination in previously infected individuals

nature.com – SARS-CoV-2 infection induces long-lived bone marrow plasma cells in humans

science.sceincemag.org – Immunological memory to SARS-CoV-2 assessed for up to 8 months after infection

fda.gov – WARNING LETTER Mercola.com, LLC

ftc.gov – FTC Providing Full Refunds to Mercola Brand Tanning System Purchasers

youtube.com – COVID Variants vs. Coronavirus Vaccines (AstraZeneca, Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson) + Immunity

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *