Fact checking-ul săptămânii: O declarație anonimă, la baza unui lung șir de dezinformări

Recent, în spațiul online, au circulat mai multe articole și postări pe rețelele sociale prin care decesele unor piloți ai companiei aeriene British Airways au fost prezentate ca fiind cauzate direct de vaccinarea împotriva COVID-19. La baza acestor afirmații lipsite de dovezi privind legătura cauzală dintre decese și vaccinare a stat o înregistrare vocală anonimă în care se susținea că „trei piloți au murit la șapte zile după primirea unui vaccin COVID-19”, iar „compania aeriană și guvernul britanic se află în discuții de criză cu privire la permisiunea de a zbura pentru piloții vaccinați”. Compania aeriană British Airways a declarat că niciunul dintre decese nu este legat de vaccinuri, iar Autoritatea de Reglementare a Medicamentelor din Regatul Unit (MHRA) a  negat existența „unor discuții de criză” sau a unor avertismente de zbor pentru persoanele vaccinate.

La baza acestor afirmații a stat un scurt mesaj vocal, în limba engleză, provenit de la o sursă anonimă. Vorbitorul anonim a susținut că „prietenul său care este pilot British Airways” i-a spus că trei piloți au murit la șapte zile după primirea unui vaccin împotriva COVID-19, iar compania aeriană s-ar afla „în discuții de criză” cu guvernul britanic cu privire la acordarea permisiunii de a zbura pentru piloții vaccinați. Pe unele site-uri din România, informațiile preluate indică sursa în limba engleză naturalnews.com. Potrivit NewsGuard, organizație care evaluează gradul de acuratețe a surselor online, naturalnews.com reprezintă o rețea de site-uri care promovează în mod sistematic conspirații de natură medicală și non-medicală, având un scor de credibilitate de 5 puncte din 100. În România, unele surse menționau „decesul a patru piloți”, altele – „decesul a cinci piloți”, completând relatarea neverificabilă din limba engleză cu alte afirmații false/ nesusținute de dovezi despre „autoritățile unor state care nu recomandă persoanelor vaccinate să zboare” sau despre „sute de zboruri anulate din cauza riscurilor vaccinării în rândul piloților”.

Videoclipul conținând acea declarație rămasă anonimă a fost însoțit, în unele postări, de o fotografie cu patru cărți de condoleanțe, susținând, în mod fals, că reprezintă „[patru] piloți British Airways uciși de vaccinurile Covid”. Fotografia cărților de condoleanțe pare autentică, dar afirmația că cei patru piloți au murit ca urmare a vaccinării împotriva COVID-19 este falsă.

Așa cum am spus, compania aeriană British Airways a negat ferm aceste afirmații și a declarat că speculațiile de pe rețelele sociale sunt false, iar decesele piloților nu au legătură cu vaccinarea. De asemenea, într-o declarație adresată Reuters, Agenția de Reglementare a Medicamentelor din Marea Britanie (MHRA) a susținut că aceste afirmații sunt nefondate și a negat existența oricăror „discuții de criză” dintre guvern și compania aeriană. Dr. Sarah Branch, directorul unității Vigilance and Risk Management of Medicines din cadrul MHRA a susținut că „în prezent, nu există restricții privind călătoriile aeriene sau desfășurarea altor activități în perioada post-vaccinare”.

Organizația de fact-checking Snopes a reușit să verifice identitatea a trei piloți din cadrul companiei British Airways care au decedat, într-adevăr, în perioada mai – iunie 2021: Nicholas Synnott, Edward Brice-Bennett și Grant Mercer. Identitatea unui al patrulea pilot nu a putut fi stabilită.

Nicholas Synnott a murit în iunie 2021, iar decesul său a fost relatat într-un articol din 10 iunie, precum și pe o pagină memorială. În martie 2020, în timp ce lucra în Texas, Nicholas Synnott a fost diagnosticat cu infecția cu SARS-CoV-2, a suferit o formă gravă, primind îngrijiri medicale timp de opt luni. Potrivit declarațiilor medicilor, acesta a suferit insuficiență respiratorie, a fost conectat la un ventilator, fiind, ulterior, conectat la aparate care i-au asigurat funcționarea plămânilor și a inimii. Potrivit Independent, Nicholas Synnott a reușit să se întoarcă în Regatul Unit, în decembrie 2020, deși starea de sănătate a acestuia era îngrijorătoare, în urma complicațiilor grave suferite din cauza infectării cu COVID-19.

Edward Brice-Bennett a murit la 2 iunie 2021. New Valley News, un ziar local din Anglia, a relatat  că acesta a fost găsit inconștient într-un parc de ciclism montan și ulterior a fost declarat mort de către paramedici. Potrivit autopsiei, acesta a suferit două afecțiuni, traume abdominale și hemoperitoneu, cauza decesului nefiind încă definitiv stabilită.

Cel de-al treilea pilot, Grant Mercer, a murit pe 4 mai 2021. Apropiații săi au creat o pagină memorială pentru a ajuta la susținerea costurilor înmormântării, iar o persoană apropiată familiei a declarat pentru Snopes că decesul nu are legătură cu vaccinarea împotriva COVID-19.

În cazul prezentat, observăm modul în care unele informații, lipsite de dovezi, provenite din „surse anonime” sau „surse fără nume”, stau la baza unor conținuturi false sau înșelătoare care se viralizează în spațiul online. Prin urmare,  pentru a evita expunerea la astfel de conținuturi și amplificarea lor recomandăm:

  • să manifestăm prudență și să nu credem, automat, afirmații sau declarații care provin din surse anonime, ne asumate și nesusținute de dovezi (științifice);
  • să reflectăm asupra emoțiilor pe care un anumit conținut dorește să le inducă cititorului/ utilizatorului (în cazul acesta, frică, panică, neîncredere);
  • să verificăm dacă informațiile respective au apărut și în presa mainstream sau în presa medicală de prestigiu;
  • să nu dăm crezare și să nu distribuim un conținut neverificat, provenit din surse îndoielnice (putem face verificarea surselor primare prin intermediul unor site-uri sau extensii web care evaluează gradul de credibilitate și acuratețe al surselor și informațiilor, spre exemplu, HealthGuard sau NewsGuard).

Sursele noastre:

snopes.com – No, Four British Airways Pilots Did Not Die From COVID-19 Vaccine

reuters.com – Fact Check-British Airways is not in ‘crisis talks’ with the government over vaccinated pilots

abc13.com – Man home in time for Christmas after battling COVID-19 for 8 months in Houston hospital

eu.usatoday.com – Fact check: UK not in ‘crisis talks’ with British Airways over safety of vaccinated pilots

politifact.com – There’s no evidence airlines met to ‘discuss the risks’ of letting vaccinated people fly

fullfact.org – British Airways is not in ‘crisis talks’ with the government about vaccinated pilots

British Airways, 17 iunie, tweet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *