Fact-checking-ul săptămânii: Afirmații înșelătoare susțin că „Boala X”ar fi următoarea „pandemie planificată”

Informații de context

O echipă de cercetători britanici a anunțat că lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva unei viitoare posibile pandemii provocate de „Boala X”. „Boala X” reprezintă un termen pe care cercetătorii îl folosesc pentru a descrie o posibilă pandemie, iar dezvoltarea timpurie a unui vaccin ar scurta timpul de la izbucnirea pandemiei până la imunizarea populației. Totuși, postările online susțin că activitatea cercetătorilor britanici este o dovadă că „plandemia COVID-19” și alte viitoare pandemii „au fost planificate”, „se pregătește reactivarea unei noi plandemii”, iar populația va fi „controlată continuu prin vaccinare”.

Care sunt faptele?

În 2015, Organizația Mondială a Sănătății a elaborat pentru prima dată o listă de „patogeni prioritari”, pentru a identifica și a se pregăti pentru boli care ar putea provoca focare globale sau pandemii. Printre bolile prioritare s-au regăsit febra hemoragică de Crimeea-Congo; bolile virale Ebola și Marburg; febra Lassa; sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) și sindromul respirator acut sever, cauzate de coronavirus (SARS). OMS a actualizat permanent lista, iar în 2018 a completat lista cu „Boala X”. Potrivit OMS, aceasta reprezintă conștientizarea faptului că o pandemie ar putea fi cauzată de un patogen despre care, în acest moment, se știe că nu afectează oamenii, dar care ar putea evolua în acest sens.

Potrivit The Guardian, la centrul de cercetare recent deschis în Regatul Unit, oamenii de știință lucrează pentru a se pregăti pentru „Boala X”, evaluând virusurile animale care ar putea infecta oamenii și agenții patogeni împotriva cărora nu există încă o metodă de imunizare. Cercetătorii vor identifica, de asemenea, zonele în care imunizările existente ar putea fi îmbunătățite, cum ar fi vaccinurile gripale.

Narațiuni alimentate de astfel de conținuturi false / înșelătoare:

  • „Boala X este următoare pandemie”;
  • „Dovada că pandemia COVID-19 a fost planificată”, „se pregătește o nouă pandemie”;
  • „De la toamnă vor să reactiveze o nouă Plandemie” pentru a „controla populația prin vaccinare”.

Evaluarea noastră: afirmații înșelătoare

Nu există dovezi care să confirme că „Boala X va fi următoarea pandemie planificată”. De la începutul pandemiei de COVID-19, au existat numeroase afirmații lipsite de dovezi sau teorii ale conspirației bazate pe fapte prezentate trunchiat care au susținut eronat că pandemia de Sars-Cov-2 ar fi fost planificată. Boala X nu este un termen nou. De ani de zile, oamenii de știință l-au folosit pentru a se referi la orice boală umană potențială sau nedescoperită, care ar putea declanșa o pandemie.

Disclaimer!

Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false, nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

antifake.ro – Fact checking-ul săptămânii: Documentul care arată „planificarea variantelor COVID-19” – fabricat

politifact.com – Conspiracy theorists falsely claim ‘Disease X’ is the next ‘plandemic’

theguardian.com – New vaccine research centre in UK to help scientists prepare for ‘disease X’

who.int – Prioritizing diseases for research and development in emergency contexts

youtube.com – What is Disease X? WHO explains the origin of the term | WHO

who.int – WHO to identify pathogens that could cause future outbreaks and pandemics

who.int – Prioritizing diseases for research and development in emergency contexts

who.int – Accelerating R&D processes

2 comentarii la “Fact-checking-ul săptămânii: Afirmații înșelătoare susțin că „Boala X”ar fi următoarea „pandemie planificată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.