Fact checking-ul săptămânii: Afirmații false despre „demisia în masă” a membrilor Gărzii Republicane franceze

Afirmație problematică:

„Toți membrii Gărzii Republicane, serviciu care oferă protecție președintelui francez, au demisionat în masă  în semn de protest față de introducerea permisului sanitar”.

Explicație/ Context:

Recent, în spațiul online, au circulat numeroase articole și postări pe rețelele sociale care susțineau că „Garda Republicană, serviciul de pază și protecție, a renunțat să îl mai apere pe Macron după ce acesta a emis decretul impunerii certificatului de vaccinare”. Această afirmație este falsă. Atât membrii Gărzii Republicane, serviciul care asigură protecție Palatului Élysée, reședința președintelui francez, cât și membrii Jandarmeriei, unitate care oferă protecție directă președintelui francez, nu au demisionat și continuă să își îndeplinească atribuțiile.

În iulie 2021, mai multe publicații online din Franța au susținut că „toți membrii Gărzii Republicane, serviciu care oferă protecție președintelui francez, au demisionat în masă  în semn de protest față de introducerea permisului sanitar”. Drept sursă a acestor informații, publicațiile au citat afirmațiile făcute în cadrul unei înregistrări video de către Martine Wonner, medic psihiatru și deputat în Parlamentul Franței. Wonner a susținut că a vorbit cu ofițerii de poliție și aceștia i-au spus că „s-au săturat” și că sunt „de partea oamenilor” care se opun restricțiilor anti-COVID-19. De la începutul pandemiei, Martine Wonner a lansat numeroase afirmații eronate cu privire la tratamentul cu hidroxiclorochină, vaccinurile și tehnologia ARN mesager, măștile sau gravitatea pandemiei. Recent, în iunie 2021, un colectiv de medici din Franța a adresat o plângere la adresa Martine Wonner, pe care au acuzat-o că a lansat „continuu și în mod repetat informații false”.

În iunie 2021, Franța a introdus un certificat sanitar ca parte a planului național de redeschidere. Acest document digital sub formă de cod QR conține informații privind vaccinarea, însănătoşirea după infectarea cu COVID-19 sau atestă rezultatul negativ la un test COVID-19 efectuat recent. Începând cu 9 august, certificatul va fi extins la cafenele și restaurante (inclusiv terase), unele centre comerciale, spitale, precum și la transportul cu avionul, trenul sau autocarul pe distanțe lungi.

Pentru a evita expunerea la astfel de conținuturi și amplificarea lor recomandăm:

  • să manifestăm prudență și să nu credem, automat, afirmații sau declarații nesusținute de dovezi;
  • să verificăm dacă informațiile respective au apărut și în presa mainstream, dacă sunt preluate de surse oficiale;
  • să nu ne grăbim să redistribuim aceste afirmații/declarații cât timp nu suntem siguri de acuratețea sau veridicitatea acestor conținuturi sau cât timp aceste caracteristici (acuratețe și veridicitate) nu pot fi pur și simplu verificate.

Sursele noastre:

factcheck.afp.com – French president’s security detail did not resign over Covid-19 bill

snopes.com – No, French President Macron’s Security Detail Did Not Quit Over COVID-19 Rules

gendarmerie.interieur.gouv.fr – La Garde Républicaine

gendarmerie.interieur.gouv.fr  – La compagnie de sécurité de la présidence de la République

lemonde.fr – Du masque qui « ne sert à rien » aux vaccins qui « ne protègent personne » : Martine Wonner, itinéraire d’une députée sous influence complotiste

lefigaro.fr – Covid-19 : une députée alsacienne visée par une plainte d’un collectif de médecins

ro.ambafrance.org – Măsuri legate de COVID-19 în Franţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *