Fact checking-ul săptămânii: Acuzații nefondate despre aparate de vot ce ar fi conectate la internet și manipulate de la distanță pentru a influența rezultatul alegerilor din Statele Unite

Postări pe rețelele sociale precum Twitter și Telegram, precum și afirmații din spațiul public american făcute de figuri publice proeminente sugerează că alegerile pentru Congres ar putea fi fraudate prin intermediul aparatelor de vot electronice, ca urmare a faptului că acestea ar fi conectate la internet/ WIFI, iar rezultatul ar putea fi, astfel, „manevrat” de la distanță. Au existat chiar voci care au cerut sistarea votului cu aparatele de vot electronice sau apeluri ca, în momentul în care intră în spațiile destinate votului, cetățenii să verifice conexiunea la WIFI, să facă screenshot după adresele de WIFI care apar pe telefonul mobil și să „raporteze iregularitățile”.   

Dezinformarea centrată pe tehnologia folosită în procesul de vot poate fi combătută prin câteva argumente factuale solide.

Infrastructura electorală, atât partea de software, cât și cea de hardware, este testată de către autoritățile din SUA de la multiple niveluri: federal, statal si local. Aparatele necesită aprobare federală înainte de a fi folosite. Echipamentele care au fost deja certificate la nivel federal de către laboratoare independente, în conformitate cu legislația federală în vigoare, sunt apoi examinate și testate suplimentar la nivel statal si local.

Narațiunea fraudării tehnologiei de vot poate fi combatută și prin argumentul că tehnologia electronică utilizată în scop electoral în SUA este întotdeauna dublată de alte modalități fizice pentru asigurarea integrității procesului electoral. Utilizarea buletinelor de vot pe hârtie și a altor măsuri de siguranță reprezintă o garanție că voturile pot fi numărate atunci când un scanner de buletine de vot nu ar funcționa sau nu ar putea scana buletinele de vot din diverse motive tehnice.

Narațiunea fraudării aparatelor de vot și, în general, a fraudării alegerilor, a căpătat amploare în contextul scrutinului prezidențial din 2020. O cronologie a mișcării #StopTheSteal, organizate preponderent în mediul online, dar care a culminat în asaltul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021, poate fi consultată aici.

Narațiuni alimentate de astfel de conținuturi false/ înșelătoare/ eronate:

  • „Aparatele de vot sunt manipulate pentru a frauda alegerile”; „aparatele de vot sunt deliberat construite cu vulnerabilități care să permită manevrarea votului”;
  • „Infrastructura tehnologică de vot este vulnerabilă și nu exista garanții pentru un rezultat corect”;
  • „Alegerile prezidențiale din 2020 au fost masiv fraudate”;
  • „Sistemul electoral american este măsluit”;
  • „Societatea americană este compusă acum doar din două categorii: patrioți și trădători”.

Evaluarea noastră: afirmații fără dovezi și zvonuri electorale

Aparatele de vot electronice care marchează buletinele de vot nu sunt conectate direct la internet/ WIFI.

Rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020 au fost certificate de către toate cele 50 de state plus Districtul Columbia și de către Congresul american. După această certificare, au fost intentate aproximativ 56 de procese care au pus sub semnul întrebării rezultatele scrutinului (îndoieli privind procesul de votare, procesul de numărătoare a voturilor și procesul de certificare a acestora). Dintre cele 56 de procese deschise în state precum Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania, and Wisconsin au fost, în marea majoritate, respinse (54/ 2).

Sursele noastre de fact-checking:

cisa.gov – Election Security Rumor Vs. Reality

cnn.com – Five baseless 2022 election conspiracy theories, fact-checked

nextgov.com – Voting Machine Myths Likely to Increase During and After Midterms, Report Finds

recordedfuture.com – Hoax in the Machine: Disinformation Against Voting Systems Manufacturers and Technologies in the 2022 US Midterm Elections

reuters.com – Special Report: Voting-system firms battle right-wing rage against the machines

azpm.org – Fact Check AZ: Ep. 6 Voting Machines and election integrity

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.