Președintele SUA, Joseph Biden, a solicitat miercuri, 26 mai, dublarea eforturilor de a investiga una dintre cele mai cunoscute teorii cu privire la originea virusului SARS-CoV-2. Deși contestată de oamenii de știință și reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății, care au afirmat că este extrem de puțin probabil ca virusul să fi scăpat din laborator în mod accidental, această teorie a redobândit vizibilitate în ultima perioadă. Anthony Fauci, consilierul medical al președintelui Biden, a susținut că nu mai este în totalitate sigur că virusul s-a dezvoltat în mod natural, prin trecere de la animale la oameni. În plus, ca urmare a acțiunii comandate de președintele american Biden, Facebook a anunțat că nu mai elimină de pe platformele sale afirmațiile potrivit cărora noul coronavirus a fost „creat” sau „fabricat” de om în laborator.
Rezultatele investigației solicitate de președintele american ar putea avea implicații semnificative în eventualitatea în care teoria se va dovedi validă. O eventuală confirmare a teoriei ar duce la creșterea tensiunilor dintre Statele Unite și China, cu implicații majore la nivel global.
Citește mai mult:
npr.org – Theory That COVID Came From A Chinese Lab Takes On New Life In Wake Of WHO Report
theguardian.com – Facebook lifts ban on posts claiming Covid-19 was man-made
theatlantic.com – If the Lab-Leak Theory Is Right, What’s Next?