În România, putem observa aceeași dualitate între sistemul media traditional, format din sursele consacrate de știri (canele TV de știri, împreună cu site-urile aferente, radio și presă online) și cele alternative, care alimentează permanent credințele false ale adepților teoriilor conspirației, anti-vacciniștilor și negaționiștilor de toate tipurile.De exemplu, o rețea de 15 site-uri de dezinformare privind pandemia COVID-19 (ex. stiridemoment.ro, breackingnews.xyz, romania-veche.ro, justitiarul.ro, bpnews.ro) a fost închisă pe perioada stării de urgență, la inițiativa ANCOM, doar pentru a se redeschide cu un nume asemănător, numărul cititorilor crescând de cel puțin cinci ori pentru fiecare. Pentru publicul acestor site-uri, acțiunile de combatere a știrilor false sunt percepute ca o dovadă că presupusele adevăruri „alternative” deranjează sistemul.
Alte site-uri care au găzduit în mod repetat dezinformări sunt cyd.ro, extranews.ro, adevaruldeazi.ro, matinalromania.ro, news-zone.ro, newsromania.eu, puterearomanilor.ro, romaniamatinal.ro, stirifiltrate.ro și stirisinoutati.ro. Majoritatea site-urilor au creat și pagini de Facebook, extinzând-și astfel audiența și facilitând distribuirea de știri false în comunitățile de pe rețelele sociale. În general, discursul abordat este unul naționalist, conspiraționist, anti-vaccinist și contestatar cu privire măsurile de gestionare a crizei COVID-19.
Citește mai mult:
Business Insider – BREMMER: Globalism lifted me out of poverty — but now, it’s clear why everyone is so angry
The Atlantic – The Dark Psychology of Social Networks