Săptămâna 29 iunie – 5 iulie


Anti fake news
Internetul nu a făcut decât să acutizeze criza pe care o trăim cu toții: criza de a nu putea cuprinde avalanșa de informații din jurul nostru. Cum am putea face față acestei crize? Un posibil răspuns este chiar inițiativa noastră, “Anti-fake. Săptămâna în 5 minute”. 
În fiecare zi de marti, veti primi o sinteză a știrilor unei săptămâni pe care o puteți parcurge în cinci minute. Fiecare informație va fi însoțită de mai multe linkuri, care să îi permită cititorului să poată consulta și alte puncte de vedere și să-și poată construi propria judecată. 
Ne preocupă să semnalăm informațiile care propun interpretări deformate, înșelătoare – dar meșteșugite – ale diverselor situații. Intenționăm, astfel, nu doar să proiectăm o lumină realistă și echilibrată asupra evenimentelor prezentate, ci și să sprijinim cititorul în a-și forma un blindaj de apărare în fața diverselor fake news-uri.

Narațiunile anti-U.E., printre cele mai populare pe social media (Studiu)
În Germania și Franța, articole lansate de agenții media controlate de statul rus domină spațiul de pe social media cu subiecte precum originea virusului COVID-19 într-un laborator american, gestionarea cu succes a crizei de către Rusia sau colapsul economic inevitabil al U.E. Mai multe detalii aici.

Tensiunile dintre India și China capătă o dimensiune digitală
În contextul recentelor conflicte de la granița dintre India și China, guvernul indian a decis interzicerea a 59 de aplicații digitale chinezești, inclusiv a extrem de popularei rețele sociale Tik Tok, sub pretextul amenințărilor la adresa suveranității și securității naționale.
Câți bani poate pierde Tik Tok în urma interzicerii în India:
https://www.forbes.com/sites/zakdoffman/2020/07/04/tiktok-loses-6-billion-as-users-urged-delete-app-immediately/#6c1b0aa01c98
Motivele din spatele acestei decizii:
https://foreignpolicy.com/2020/07/02/india-banning-chinese-mobile-apps-tiktok-tech-market/ 


Numărul de infectări, în creștere la nivel național și global
Până în data de 4 iulie, pe teritoriul României, erau confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19, numărul deceselor ajungând la 1.731. Prin comparație, la aceeași dată, numărul cazurilor confirmate de infectări în Polonia era de 35.950, iar numărul deceselor era de 1.517 (la o populație de 37.846.611). La nivel global, numărul infectărilor și al deceselor este, de asemenea, în creștere. În intervalul 2 – 3 iulie, numărul cazurilor noi de infectări a crescut, la nivel global, cu 179.517, iar la deceselor cu 5.140.
Situația infectărilor la nivel global, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății: https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019
Declarațiile directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la creșterea numărului de cazuri la nivel global:
https://www.who.int/dg/speeches/detail/who-director-general-s-opening-remarks-at-the-media-briefing-on-covid-19—1-july-2020

Planul național de investiții și relansare economică promite schimbarea paradigmei de dezvoltare
Miercuri, 1 iulie, guvernul liberal condus de Premierul Ludovic Orban a prezentat, în fața Președintelui României Klaus Werner Iohannis, “Planul naţional de investiţii şi relansare economică”, un plan întins pe zece ani. Conform documentului, prin aplicarea acestui plan, guvernul își propune schimbarea modelului de dezvoltare bazat pe consum într-un model de dezvoltare bazat pe “investiții, stimularea și dezvoltarea capitalului autohton și a competitivității companiilor românești, investiții în domenii strategice ale infrastructurii publice, transformarea digitală a economiei și a administrației publice, pregătirea economiei pentru noua revoluție tehnologică și tranziția către o economie durabilă”.
Ce măsuri conține Planul national de investiții și relansare economică:
https://www.digi24.ro/stiri/economie/ce-prevede-planul-de-relansare-economica-granturi-si-scheme-de-ajutor-3-spitale-regionale-autostrazi-si-canalul-siret-baragan-1331380#highlight-1331380-1
Reacția mediului de afaceri la Planul național de investiții și relansare economică: https://www.zf.ro/eveniment/guvernul-liberal-a-prezentat-un-un-plan-de-relansare-economica-de-19375007
Patru lucruri esențiale care lipsesc din programul de relansare:
https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-patru-lucruri-esentiale-care-lipsesc-din-programul-de-relansare.html


Președinția UE, sub leadership german
De la 1 iulie, Germania a preluat Președinția rotativă a UE, ultima sub conducerea Angelei Merkel. După cum era de așteptat, obiectivul principal anunțat pentru viitoarele 6 luni vizează depășirea crizei profunde produse de pandemie. Propunerea-cheie, crearea unui ”fond de reconstrucție”, va fi dificil de acceptat de contributorii neți la bugetul UE.
Despre provocările întâmpinate în contextul președinției germane a UE:
https://www.brusselstimes.com/all-news/eu-affairs/119300/germany-takes-over-eu-presidency-with-focus-on-europes-recovery/ 
La ce să ne așteptăm în timpul președinției germane a UE:
https://www.dw.com/en/angela-merkels-last-eu-council-presidency-what-to-expect/a-54000969     
Președinția germană a UE – axată pe managementul crizei:
https://www.politico.eu/article/germany-angela-merkel-coronavirus-covid19-european-council-presidency-seeks-to-master-crisis-management-and-eu-reform/ 

Rusia susține India în conflictul cu statul chinez
Decizia Rusiei de semna cu India un contract de armament în valoare de 2,4 mld dolari a declanșat nemulțumirea Beijingului. Parafarea acestei înțelegeri echivalează cu susținerea Indiei în contextul escaladării tensiunilor mai vechi în relația bilaterală sino-indiană.
Un scurt istoric al disputei privind frontiera comună din zona munților Himalaya: https://www.nytimes.com/2020/06/17/world/asia/india-china-border-clashes.html  

Franța, schimbarea integrală a Executivului
Vinerea trecută, premierul francez Eduard Phillipe a înaintat președintelui Emmanuel Macron demisia guvernului său. Decizia vine în contextul dorinței de ”reinventare” a președintelui francez și în urma rezultatelor turului al doilea al alegerilor locale din 28 iunie, marcate de un regres al partidului prezidențial. Noul premier desemnat este Jean Castex, om de dreapta, apropiat fostului şef de stat Nicolas Sarkozy.
Cine este Jean Castex, noul premier francez:
https://www.rfi.ro/special-paris-122668-cine-este-jean-castex-noul-premier-al-frantei 
Se poate reinventa președintele Macron?
https://unherd.com/2020/04/can-emmanuel-macron-reinvent-himself/

Biasul de confirmare 
Modul în care gândim ne poate predispune la anumite erori. Una dintre ele este bias-ul confirmării. Acesta se manifestă atunci când dăm atenție sporită informațiilor, știrilor sau argumentelor care se aliniază cu opiniile, credințele, punctele noastre de vedere deja formate. Când ne aflăm sub influența acestei erori cognitive, devenim vulnerabili în fața dezinformării, prin acceptarea necritică a afirmațiilor care corespund propriilor convingeri, fără să examinăm faptele care le contrazic.  
Cum se produce și cum acționează biasul de confirmare:
https://www.verywellmind.com/what-is-a-confirmation-bias-2795024 

“Vrem ca #suveranitateadigitală să reprezinte tema centrală a politicii digitale europene” (Programul Președinției germane a Consilului Uniunii Europene)

Cu ochii pe… alegerile prezidențiale din Polonia
Pe 12 iulie, polonezii își vor alege președintele. Bătălia se va da între președintele în funcție al Poloniei și aliat al unui partid naționalist – eurosceptic, Andrej Duda, și primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, membru al unei formațiuni liberale pro – europene. Mai multe detalii aici.

Anti Fake. Săptămâna în 5 minute este un proiect al Asociației Eurocomunicare, finanțat de German Marshall Fund.

Facebook
YouTube
Instagram