Best of ANTI-FAKE Fact Checking (MARTIE 2022):Imagini fabricate și atribuite în mod fals CNN

Rezumat

Mai multe postări pe rețelele sociale au susținut că postul de televiziune CNN ar fi mințit cu privire la moartea unui jurnalist. Potrivit acestor postări, CNN ar fi anunțat pe Twitter decesul jurnalistului „Bernie Gores” atât în ​​Afganistan, în 2021, cât și în Ucraina, în 2022, de unde exprimările glumețe „săracul jurnalist CNN se tot chinuie să moară”. De fapt, aceste imagini au fost fabricate și au fost postate de conturi care se prezintă în mod înșelător drept „pagini oficiale” ale postului CNN. Reprezentanții CNN au confirmat că postările sunt fabricate și nu sunt afiliate instituției. De asemenea, numele jurnalistului este fictiv, iar fotografia acestuia, preluată în mod abuziv, aparține unei persoane reale, care nu are legătură cu faptele invocate.

Informații de context

Mai multe postări pe rețelele sociale au susținut că „CNN a anunțat decesul ziaristului Bernie Gores în Ucraina deși aceeași fotografie anunța decesul acestuia în Afganistan cu ceva ani în urmă”. Pretinsul anunț al postului CNN cu privire la moartea lui „Bernie Gores” a circulat pe rețelele sociale și în 2021. Potrivit AFP, începând cu 24 februarie 2022, postări similare cu imaginile acestor tweet-uri atribuite CNN au apărut în franceză , germană , spaniolă și portugheză .

Care sunt faptele?

căutare pe site-ul CNN nu conduce la nici un rezultat pentru „Bernie Gores”, numele presupusului jurnalist menționat în aceste postări problematice. O căutare cu Google Images a bărbatului din fotografii ne arată că persoana din fotografie este reală. Cunoscut sub numele de Jordie Jordan, acesta este blogger și comentator de jocuri video pe Youtube. Nici unul dintre videoclipurile acestuia de pe canalul său nu face referire la Afganistan sau Rusia. Purtătorul de cuvânt al CNN, Sydney Baldwin, a declarat pentru USA Today că „Postările sunt fabricate și nu sunt afiliate CNN”.

Evaluarea noastră: utilizarea abuzivă a unei identități reale, imagini fabricate și conturi fabricate ale unor surse mass media reale

În baza analizei noastre, considerăm că aceste imagini sunt fabricate și provin din partea unor conturi care s-au prezentat în mod înșelător drept pagini ale postului CNN pe Twitter. Aceste conținuturi sunt concepute să imite surse media de încredere sau prestigioase, erodând astfel încrederea publicului în jurnalismul profesionist sau mass media mainstream.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.