Pe urmele fake-ului: Atenție la neatenție: cum putem evita amplificarea conținutului problematic

Unii oameni contribuie la amplificarea conținutului înșelător sau fals din neatenție. Mai exact, un studiu realizat în SUA arată că mai mult de jumătate dintre participanți distribuie conținutul problematic deoarece nu acordă suficientă atenție pentru a verifica acuratețea informațiilor pe care le distribuie. Aceste rezultate trebuie interpretate pornind de la faptul că platformele digitale sunt construite astfel încât să permită utilizatorilor să parcurgă rapid informațiile momentului care, de cele mai multe ori, sunt un amestec de știri serioase și conținut cu potențial mare de viralizare (de exemplu, știri cu titluri captivante, mesaje emoționale și altele asemenea). În acest context, corelat cu faptul că sindromul „obezității informaționale” este tot mai răspândit, oamenii sunt tot mai puțin dispuși să evalueze acuratețea informațiilor, contribuind, de multe ori fără să vrea, la propagarea diferitelor forme de dezinformare. O soluție pentru a reduce din amploarea acestui tip de amplificare ar putea fi implementată de platformele digitale, prin reorientarea utilizatorilor către informații precise și corecte, încurajându-i să distribuie conținut de calitate, din surse sigure.

Citește mai mult:

scientificamerican.comMost People Don’t Actively Seek to Share Fake News

psyh.orgOn social media, most people do care about accurate news but need reminders not to spread misinformation: study

medicalxpress.comStemming the spread of misinformation on social media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *