Accent: Tehnologia și transformările geopolitice

A patra revoluție industrială, bazată pe dezvoltarea inteligenței artificiale și exploatarea seriilor mari de date, este profund diferită de revoluțiile anterioare. Pentru prima dată în istoria umanității, asistăm la apariția unor noi tehnologii care conduc la  fuzionarea lumilor fizice, digitale și biologice. Aceste schimbări au potențialul de a ne conduce către mai bine, dar și către mai rău, prin distrugerea mediului înconjurător, rămânerea în urmă a societăților care nu pot sau nu au resursele necesare pentru a se adapta și prin reconfigurarea relațiilor de putere dintre state. Impactul geopolitic este de proporții, ne avertizează o analiză a Atlantic Council. Țările și regiunile de pe glob reacționează diferit.

Prinsă între supremația americană și ambițiile în creștere ale Chinei, Europa se luptă să nu rămână în urmă. Un asemenea scenariu i-ar dinamita ambițiile privind suveranitatea digitală și aspirațiile de a deveni un etalon în reglementarea noilor tehnologii. De cealaltă parte a Atlanticului, administrația Biden încă lucrează la strategia pentru a contracara asaltul chinez în cursa tehnologică. Politica SUA ar putea intra în conflict cu abordarea europeană, care prefigurează relații mai nuanțate: cooperarea cu China acolo unde există interese comune și competiția acolo unde interesele sunt divergente. Trei scenarii sunt posibile pentru viitor: 1. o lume post-pandemică automatizată în care inegalitatea explodează; 2. o lume bipolară în care rivalitatea SUA-China se adâncește; 3. o lume fragmentată din punct de vedere digital (cyber-balcanizare).

Citește mai mult:
amazon.com – The Fourth Industrial Revolution

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.