Informații de context
Manifestarea recentă a fenomenului natural aurora borealis în România a generat în mediul online autohton un val de postări de factură conspiraționistă. Aceste postări promovează narațiuni tipice ale dezinformării climatice, precum cea a „experimentelor secrete” realizate de către „globalisti” în România, prin intermediul tehnologiei HAARP. O astfel de postare a fost distribuită de peste 150 de ori:
Care sunt faptele?
Cerul roșu ce s-a putut observa de pe tot teritoriul României în noaptea de 10 spre 11 octombrie 2024 este o manifestare a fenomenului natural cunoscut drept aurora borealis și nu efectul unor factori precum poluarea sau tehnologia HAARP. Acest lucru a fost confirmat și de către o instituție publică specializată, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, pe contul de Facebook al instituției.
Conform BBC care citează experți NASA, aurora boreală este mai vizibilă în această perioadă deoarece soarele se află la ceea ce astronomii numesc „punctul de maximum” al ciclului său solar de 11 ani. Aproximativ la fiecare 11 ani, la vârful acestui ciclu, polii magnetici ai soarelui se rotesc, iar activitatea solară trece de la o stare lentă la o stare activă și chiar furtunoasă. Actualul ciclu solar a început în 2019 și se preconizează că își va atinge punctul de intensitate maximă anul viitor.
Erupțiile solare care au provocat cea mai recentă manifestare a fenomenului cunoscut drept aurora boreală, au început pe 8 octombrie, când o uriașă pată solară a erupt pe suprafața Soarelui, la 150 de milioane de kilometri distanță. Erupția a trimis către Pământ un flux de particule încărcate electric numite ioni. Luminile aurorei boreale apar atunci când particulele încărcate se ciocnesc cu gazele din atmosfera Pământului, în jurul polilor magnetici.
De ce este aurora boreală roșie în România? Conform explicației cunoscutului fizician și autor de popularizare a științei Cristian Presură, exprimată într-un clip YouTube din luna noiembrie a anului trecut, culoarea roșie „este normală pentru latitudinea joasă la care se află România.”
Ce este HAARP? Programul de Cercetare Asupra Frecvențelor Aurorale Active (HAARP) este o unitate de cercetare operată de Universitatea din Alaska, Fairbanks. Unitatea transmite semnale radio de înaltă frecvență în cel mai înalt punct al atmosferei, ionosferă, folosind 360 de transmițătoare radio și 180 de antene. Instalația se întinde pe aproximativ 14 hectare (0,14 kilometri pătrați) în apropiere de orașul Gakona, Alaska, care se află la aproximativ 250 de kilometri nord-est de Anchorage, cel mai mare oraș din Alaska. Nu există dovezi științifice care să susțină afirmațiile despre capacitatea HAARP de a provoca fenomene asemănătoare cu aurora boreală, dezastre naturale sau schimbarea climei la nivel global. Unitatea HAARP este o țintă predilectă a adepților teoriilor conspirației.
Narațiuni alimentate de astfel de postări/ conținuturi
„Experimentele globaliștilor cu arme meteorologice precum HAARP sunt pregătiri pentru planul final de distrugere a omenirii.”
Evaluarea noastră:
Fals. Cerul roșu vizibil recent de pe teritoriul României este manifestarea fenomenului natural cunoscut drept aurora borealis și a fost cauzat de erupțiile solare, nu de către factorul uman prin tehnologii de geoinginerie cu pretinse scopuri nocive.
Disclaimer!
Green Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.
Sursele noastre de fact-checking:
hotnews.ro – De ce vedem atât de des aurora boreală în România? Explicațiile experților
astro-urseanu.ro – Observațiile noastre
buletin.de – Aurora boreală la margine de București. În oraş, spectacolul a fost „mascat”. Ce spun astronomii
stirileprotv.ro – Fizicianul Cristian Presură: De ce aurora boreală roșie NU a fost provocată de HAARP | VIDEO
spotmedia.ro – Cum s-a văzut aurora boreală în România (Foto)
euronews.ro – Astronomul Adrian Șonka, despre aurora boreală: ”Nu a mai fost văzută niciodată de la noi”
euronews.ro – Teorii ale conspirației despre aurora boreală văzută din România, demontate de fizicieni.
polarpedia.eu – Aurora polară
bbc.com – Why are we seeing the Northern Lights so often lately?