Citește întregul fact checking aici.
Schimbările climatice, cel mai mare risc pentru omenire în următorii zece ani
Potrivit sondajului anual privind percepția riscurilor globale realizat de Forumul Economic Mondial (WEF), schimbările climatice și consecințele lor vor reprezenta cel mai mare risc pentru omenire în decursul următorilor zece ani. Aceasta este opinia a aproximativ 1.500 de experți globali din mediul academic, politic și de business, cărora li s-a cerut să evalueze 34 de riscuri globale pe o perioadă de doi ani și într-un orizont de timp de 10 ani.
Experții consultați cred că, pe termen scurt, dezinformarea va fi cel mai grav risc, dar pe termen lung se preconizează că cele mai grave riscuri cu care se va confrunta lumea vor avea legătură cu schimbările climatice. Graficul de mai jos ilustrează diferența dintre ceea ce experții consideră riscuri pe termen scurt și provocările care vor modela lumea în anii sau chiar deceniile care vor urma.
Tensiunile geopolitice combinate cu izbucnirea conflictelor armate în mai multe regiuni contribuie la o ordine globală instabilă caracterizată prin accentuarea polarizării, erodarea încrederii și amplificarea insecurității. În același timp, țările se confruntă cu impactul vremii extreme, în condițiile în care eforturile de adaptare la schimbările climatice nu țin pasul cu amploarea și intensitatea fenomenelor aferente.
Citește mai mult:
Statista.com – The Largest Risks Faced by the World
Ce sunt rețelele inteligente de energie și de ce sunt importante pentru mediul înconjurător?
Rețelele inteligente de energie reprezintă rețele de electricitate care utilizează tehnologii digitale, senzori și instrumente software pentru a se plia mai eficient pe oferta și cererea de energie electrică în timp real, minimizând costurile și menținând stabilitatea rețelei. Tehnologiile de rețea inteligentă ajuta la gestionarea tranziției de la sursele tradiționale către cele regenerabile, reducând în același timp costurile de funcționare.
Mai multe economii majore au anunțat noi finanțări substanțiale pentru a-și moderniza și digitaliza rețelele electrice. Comisia Europeană va propune un plan de 584 de miliarde de euro pentru investiții în rețeaua electrică europeană până în 2030, dintre care 170 miliarde de euro vor fi destinate digitalizării. De asemenea, Japonia a anunțat în 2022 un program de finanțare de 140 de miliarde de euro pentru a promova investițiile în rețelele electrice inteligente.
Pentru a atinge obiectivul de emisii nete zero în următorii ani, investițiile în rețelele inteligente trebuie să se dubleze, în special în piețele emergente și în economiile în curs de dezvoltare. În acest sens, parteneriatele internaționale în domeniul rețelelor inteligente și interconexiunile la scară largă sunt esențiale, având în vederea nevoia de a face schimb de bune practici privind tehnologiile și modelele de afaceri cele mai potrivite.
Citește mai mult:
greenerideal.com – How Can Smart Grid Integration Make Manufacturing More Eco-Friendly?
smart-energy.com – Smart grids vital to green energy drive
Ce este agroforestria și ce beneficii aduce?
Agroforestria, în engleză întâlnită ca „agroforestry”, este o practică emergentă care, după cum îi spune și denumirea, reușește să îmbine elemente din agricultură și din silvicultură în cadrul aceluiași sistem. Aceasta integrează creșterea, în același loc, a culturilor agricole alături de cultivarea arborilor și arbuștilor.
Utilizarea acestei practici vine la pachet cu diverse beneficii, precum promovarea diversificării peisajului agricol. Un exemplu concret ar fi integrarea arborilor cu pășunile. Diversificarea și, implicit, agroforestria aduc și avantaje economice celor care decid să folosească această practică.
Un alt aspect cheie al agroforestriei îl reprezintă conservarea solului și a apei, în sensul că arborii și arbuștii existenți în astfel de sisteme ajută la prevenirea eroziunii solului și la menținerea calității apei. Biodiversitatea poate fi sprijinită prin agroforestrie deoarece aceasta oferă habitate variate pentru diferite specii de plante și animale și menține un echilibru ecologic. Beneficii se resimt și în ceea ce privește domeniul schimbărilor climatice, prin contribuția la absorbția carbonului și prin consolidarea ecosistemelor.
Agroforestria poate lua diverse forme, inclusiv sisteme în care culturile agricole și arborii sunt cultivați în rânduri alternative sau în zone distincte. Această practică poate fi utilizată de către orice agricultor, ținând cont de obiectivele pe care acesta le are și de condițiile specifice fiecărei regiuni.
Citește mai multe aici:
Digitalaf.eu – What is Agroforestry?
Renature.co – What is Agroforestry?
#Prima și ultima generație
„Suntem prima generație care simte efectele crizei climatice și ultima generație care poate face ceva în legătură cu ea” (Barack Obama, aprilie 2023)
I’m a fresh fan of this primo website serving up choice content. The creative owner clearly has got the magic touch keeping visitors plugged in. I’m jazzed to be aboard and looking forward to more dynamite content!
Hello Neat post Theres an issue together with your site in internet explorer would check this IE still is the marketplace chief and a large element of other folks will leave out your magnificent writing due to this problem
I have been browsing online more than three hours today yet I never found any interesting article like yours It is pretty worth enough for me In my view if all website owners and bloggers made good content as you did the internet will be a lot more useful than ever before
Hi Neat post Theres an issue together with your web site in internet explorer may test this IE still is the marketplace chief and a good component of people will pass over your fantastic writing due to this problem
Usually I do not read article on blogs however I would like to say that this writeup very compelled me to take a look at and do so Your writing taste has been amazed me Thanks quite nice post