Amprenta digitală: Atenție la fraudele online din perioada sărbătorilor!

În perioada sărbătorilor, numărul fraudelor și a înșelătoriilor din mediul online este în creștere. Spre exemplu, prin tehnici de phishing, infractorii cibernetici folosesc e-mailuri, sms-uri sau apeluri telefonice pentru a determina victimele să acceseze un anumit site web, care poate descărca un virus pe computer sau poate fura datele bancare și informațiile personale.

Înainte de a introduce informațiile dvs. personale și financiare pe un website, asigurați-vă că acesta este legitim și sigur. Când creați parole pentru conturile de cumpărături online, utilizați combinații puternice și unice de litere, numere și simboluri. Evitați să utilizați aceeași parolă pentru mai multe conturi, deoarece o eroare sau un atac asupra unui site le-ar putea compromite pe toate celelalte.

Fiți atenți când interacționați cu postări și mesaje directe pe rețelele sociale, mai ales dacă acestea conțin link-uri sau atașamente suspecte. Înainte de a da clic, plasați cursorul peste link pentru a-i verifica destinația. Dacă afișează un site web pe care nu îl recunoașteți sau pare să nu aibă legătură cu mesajul, nu îl accesați.

Citește mai mult:

forbes.com – Season’s Cheatings: Holiday Scams And Ripoffs To Avoid In 2023

euronews.ro – Inteligența artificială, folosită pentru fraude online, în perioada sărbătorilor. Polițiștii spun că numărul plângerilor s-a dublat față de anul trecut

209 thoughts on “Amprenta digitală: Atenție la fraudele online din perioada sărbătorilor!

Lasă un răspuns

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.