Green fact checking-ul săptămânii: Norii de nisip saharieni ce au ajuns pe continentul nord-american reprezintă un fenomen natural, nu un efect al unor experimente finanțate de către Bill Gates

Informații de context

Bill Gates, care a devenit de ceva timp o țintă predilectă a teoriilor conspirației, nu a propus blocarea soarelui. Gates a donat fonduri programului de cercetare de la Harvard, în cadrul căruia cercetătorii au planificat un experiment pentru a pulveriza aerosoli în stratosfera din Suedia cu scopul de a reflecta lumina soarelui, o tehnologie de la care se speră că poate lupta împotriva încălzirii globale. Experimentul a fost sistat, însă, în 2021.

Injecția de aerosoli stratosferici reprezintă o metodă de geoinginerie, despre care se consideră că ar putea avea potențialul de a atenua efectele încălzirii globale. Injecția de aerosoli stratosferici este o propunere de răcire a climei prin injectarea de particule mici sau aerosoli în atmosferă la aproximativ 16 km/ 10 mile deasupra suprafeței Pământului. Modelul teoretic are la bază presupunerea că particulele ar reflecta lumina soarelui înapoi în spațiu, reducând încălzirea globală. Particulele ar putea fi dioxid de sulf sau carbonat de calciu. Ambii sunt compuși chimici naturali. Totuși, tehnologia nu este utilizată în prezent.

Aceste tipuri de tehnologii de geoinginerie solară urmăresc să reducă încălzirea globală prin intervenții create de om. Sunt controversate în rândul oamenilor de știință, iar experimentele în aer liber sunt rare.

Narațiuni alimentate de astfel de postări/ conținuturi

„Încălzirea globală este o invenție a elitelor globaliste/ guvernelor care au interese ascunse/ malefice.”

„Încălzirea globală este indusă, în mod artificial, prin geoinginerie.”

„Se încearcă controlul populației și al climei prin pulverizări chimice în atmosferă (chemtrails).”

„Narațiunea încălzirii globale este folosită în scopul profitului financiar de către elita financiară globală.”

Evaluarea noastră:

Afirmații false ce alimentează narațiuni conspiraționiste despre fenomenul „chemtrails”. Un cercetător de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a confirmat că astfel de fenomene se întâmplă de mii de ani. Mai mult, Casa Albă a publicat recent un raport mandatat de Congres care sprijină studierea „implicațiilor științifice și societale” ale tehnologiilor de modificare a radiației solare, dar a menționat că nu există planuri în curs de a stabili un program cuprinzător de cercetare axat pe această metodă, de modificare a radiațiilor solare.

Disclaimer!

Green Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

Politifact.com – Saharan dust clouds are regular occurrence, not a Bill Gates sun-blocking plot

Noaa.gov – The Saharan Air Layer: What is it? Why does NOAA track it?

Whitehouse.gov – Congressionally-Mandated Report on Solar Radiation Modification

Lasă un răspuns

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.