Newsletterul ANTI-FAKE: Cine stăpânește datele stăpânește lumea

Bariere în adoptarea inteligenței artificiale în Europa

Inteligența artificială (IA) este considerată un factor-cheie pentru dezvoltare economică. IA reprezintă capacitatea unei mașini de a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, planificarea și creativitatea. IA este utilizată în multe domenii, de la activitățile noastre zilnice (cumpărături online,  navigarea pe internet, asistenții personali digitali de pe smartphone), până la întregi sectoare economice (crearea de locuințe, orașe și infrastructuri inteligente, industria de automobile, agricultură, sănătate etc.). Se prevede ca până în 2030, 75% dintre companii ar trebui să utilizeze servicii de cloud computing, sisteme de tip big data și inteligența artificială. Deoarece nu există o metodologie unitară pentru măsurarea gradului de adoptare a IA în UE, rezultatele din diverse studii indică rate care variază între 7% și 42%.

Un policy brief publicat în noiembrie 2021 analizează cauzele principale pentru care UE rămâne în urma SUA și China în ceea ce privește utilizarea IA. Companiile au invocat factori precum: lipsa competențelor necesare ale angajaților, costurile ridicate ale achiziției de tehnologie bazată pe AI și adaptării acesteia la specificul firmei, stadiul curent al digitalizării (prin lipsa infrastructurii IT necesare și lipsa datelor pe care IA trebuie să le prelucreze pentru a învăța). Nu în ultimul rând, incertitudinea de la nivel legislativ și neîncrederea consumatorilor în serviciile bazate pe IA reprezintă alte obstacole menționate.

Citește mai mult:

mckinsey.com – Notes from the AI Frontier. Tackling Europe’s Gap in Digital and AI

Ce au în comun știrile false și postările cu pisici?

Nu este un secret pentru nimeni că pisicile au cucerit internetul. Și nu numai ele: postările cu animale drăgălașe adună foarte multe vizualizări și reacții din partea utilizatorilor. Tocmai de aceea, anumite site-uri sau pagini social media care postează informații înșelătoare se folosesc de popularitatea conținutului despre animale pentru a atrage și menține publicul și pentru a convinge algoritmii să direcționeze mai mult trafic către el. Între două  poze cu pisicuțe, urmăritorii paginilor respective sunt expuși la diverse forme de conținut înșelător. Folosirea videoclipurilor cu animale de către paginile care publică informații înșelătoare reprezintă o problemă pentru platformele digitale, deoarece postările cu animale în sine nu conțin dezinformări și nu încalcă regulamentul acestora.

Citește mai mult:

businessinsider.com – Here’s why some things go viral on the internet

outgrow.co – Revealed: The Science Behind Virality [Infographic]

Cine gestionează datele stăpânește lumea

Datele colectate online reprezintă, conform experților, noua armă a statelor puternice. Inteligența Artificială poate fi dezvoltată doar cu ajutorul bazelor de date – de aici importanța crucială a colectării și gestionării acestora. Statele care vor avea mai multe informații, vor avea tehnologii mai dezvoltate. În acest moment, lupta se dă între China și Statele Unite, cu precizarea că evaluările prezente indică drept posibil câștigător statul asiatic. Europa abia s-a lansat în această nouă cursă pentru viitor. Competiția secolului al XXI-lea să dă pentru valorificarea datelor, astfel încât să se asigure avantaje comerciale, tehnologice și militare.

The New York Times pune în discuție o temă sensibilă: legalitatea practicilor din China în ceea ce privește colectarea, stocarea și gestionarea datelor. Demersurile sunt legale conform reglementărilor naționale, dar contravin legislației internaționale, transformând China în „cel mai mare hacker din lume”. Lupta pare a nu fi egală, iar Statele Unite sunt forțate să găsească în viitorul apropiat o soluție pentru acest decalaj al practicilor, cu atât mai mult cu cât, un procent relevant din datele valorificate de China au legături directe cu statul american.

Citește mai mult:

www.nytimes.com: The Most Powerful Data Broker in the World Is Winning the War Against the U.S.   

www.theguardian.com: Data, not arms, the key driver in emerging US-China cold war

#Încredere #Solidaritate

 „Democrația se bazează pe încredere, solidaritate, ascultare reciprocă și, de asemenea, pe fapte” – ultimul discurs oficial al Angelei Merkel în calitate de cancelar al Germaniei, funcție pe care a deținut-o în ultimii 16 ani.

Primul pas al strategiei europene privind guvernanța datelor

Parlamentul și Consiliul au ajuns la un compromis cu privire la Regulamentul privind guvernanța datelor (DGA), prima inițiativă legislativă a strategiei europene de date. Noua legislație va introduce reguli pentru tranzacționarea datelor și va stabili o structură de guvernanță pentru spațiile europene de date.

Citește mai mult:

euractiv.comData governance: new EU law for data-sharing adopted

Lasă un răspuns

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.