O metodă eficientă de combatere a dezinformării este cea cunoscută sub numele de prebunking. Aceasta se referă, metaforic vorbind, la acțiunea de a le inocula oamenilor o anumită „doză de dezinformare” înainte ca ei să fie expuși propriu-zis la aceasta, pentru a îi determina să dezvolte o serie de „anticorpi” care să îi ajute în momentul în care sunt efectiv expuși unor informații false. Practic, dacă sunt expuși unui conținut înșelător și li se explică pericolele asociate acestuia, oamenii învață cum să reacționeze în fața unui astfel de conținut pe care l-ar putea întâlni cu altă ocazie. Un exemplu elocvent în care se utilizează această tehnică este Bad News, dezvoltat sub forma unui joc care simulează un feed de social media obișnuit, cu scopul de a îi învăța pe participanți să facă distincția între știri reale și false despre subiecte precum schimbările climatice sau criza refugiaților din Europa. Jocul a fost jucat de peste un milion de oameni din toată lumea, iar cercetările arată faptul că o singură trecere prin joc poate spori capacitatea participanților de a identifica informațiile false pe care le întâlnesc cu alte ocazii, dar că efectul de inoculare scade după aproximativ două luni. O metodă similară de prebunking este GoViral!, care și-a dovedit eficacitatea în combaterea dezinformării în contextul pandemiei COVID-19.
Citește mai mult:
org – A New Way to Inoculate People Against Misinformation
hks.harvard.edu – Prebunking interventions based on “inoculation” theory can reduce susceptibility to misinformation across cultures