Liderii partidelor de dreapta din 16 țări ale UE au anunțat formarea unei alianțe în Parlamentul European și semnarea unui document prin care vor solicita „reformarea UE”. Printre semnatari se numără Marine Le Pen (Franța), Viktor Orban (Ungaria), Matteo Salvini (Italia) și partide din Bulgaria, Austria, Grecia, inclusiv România. Liderii semnatari au declarat că se opun „transformării instituțiilor europene în organisme care au prioritate față de instituțiile constituționale naționale” și consideră că documentul va pune bazele unei cooperări a națiunilor europene care „ar trebui să se bazeze pe tradiție, respectul pentru cultura și istoria statelor europene”. În cazul unificării oficiale, alianța ar putea număra circa 150 de deputați și ar deveni al doilea grup politic din Parlamentul European. În septembrie, la Varșovia, liderii semnatari se vor întâlni în cadrul unei conferințe.
Citește mai mult:
fr – Le Pen, Orban, Salvini sign declaration to launch far-right European alliance
eu – Orbán, Le Pen, Salvini join forces to blast EU integration