Infosfera – ecosistemul informațional digital – suferă de pe urma unor deficiențe care ne împiedică să navigăm într-un mod benefic și echilibrat. GLOBSEC, un think-tank dedicat cultivării securității și prosperității europene, a înființat Alianța pentru o infosferă sănătoasă și a propus zece Principii transatlantice pentru creșterea rezilienței.
Aproximativ jumătate dintre principii vizează cadrul de reglementare al spațiului digital. În concordanță cu măsurile propuse la nivelul Uniunii Europene, GLOBSEC militează pentru verificarea și supravegherea modului de funcționare a serviciilor digitale, inclusiv audituri obligatorii și o mai mare transparență a operațiunilor algoritmice. Sunt esențiale următoarele măsuri: responsabilizarea tuturor părților implicate pentru consolidarea unui mediu de comunicare online democratic și sigur, limitarea amplificării algoritmice a dezinformării, utilizarea într-o manieră etică a Inteligenței Artificiale și eliminarea monopolului giganților digitali. Important este ca aceste reglementări să fie formulate în timp real, să fie standardizate și proporționale.
Celelalte principii vizează siguranța utilizatorilor de internet, atunci când navighează prin infosferă: dreptul de a lua decizii privind utilizarea datelor personale, inclusiv privind practicile de microtargeting ale companiilor și partajarea datelor către terți, cultivarea abilității acestora de a folosi media digitale în mod avizat prin intervenții de alfabetizare media și, nu în ultimul rând, creșterea implicării societății civile. Guvernele și companiile tehnologice trebuie să facă mai mult pentru a crea condițiile pentru o participare echitabilă a societății civile la procesele deliberative și pentru a obține mai mult acces la datele relevante.
Al zecelea principiu este unul transversal, care vizează interdependențele din spațiul digital. Aceste interdependențe unesc cele două maluri ale Atlanticului într-un câmp al problemelor comune, care necesită soluții comune.
Citește mai mult:
org – Platforms and Ecosystems: Enabling the Digital Economy