Anul acesta, începutul anului școlar este dominat de discuția privind mutarea procesului educațional în mediul online. Conversația publică este acaparată – firesc, între anumite limite – de problemele cât se poate de reale, dar relativ mai simple, ale infrastructurii tehnice (tabletele, accesul la Internet, calitatea semnalului). Probleme rămase, și acestea, nerezolvate.Cu greu își fac loc în conversația publică și, în mod special, în preocupările și politicile decidenților problemele legate de conținutul învățării și de noua pedagogie pe care o pretinde mediul online. Eroarea frecventă este de a crede că învăţământul online înseamnă a „turna” același conţinut care face obiectul procesului de învăţare offline într-o formă electronică (pe acea tabletă care mai și lipsește sau care nu poate fi conectată la Internet sau pe o platformă pusă la dispoziție de vreun gigant digital). Este vorba, mai degrabă, despre regândirea conţinutului și a pedagogiei ca atare, despre transformarea lor în totalitate.
Provocarea centrală o reprezintă adaptarea conţinutului și a pedagogiei la mediul digital, la obiceiurile de atenţie, de lectură, de învăţare ale noilor generaţii (conţinut audio-video, experienţe, simulări, gaming, storytelling, realitate augmentată). În mod evident, „soluțiile” la aceste provocări care preced pandemia și chiar au puțină legătură cu ea nu pot veni la jumătatea lunii septembrie, când aflăm, cu surprindere, că începe noul an școlar. Noul an școlar al nativilor digitali.