Tehno Impact: Neurolink, Eleon Musk și Gertrude: încă un pas spre viitor

Săptămâna trecută, vineri, Eleon Musk a prezentat, în cadrul unui eveniment transmis online, tehnologia Neurolink, pe care o anunțase încă de anul trecut și la care lucrează încă din 2016.Vedeta transmisiunii nu a fost, de data aceasta, CEO-ul Tesla și SpaceX, ci Gertrude, un porc care are – de peste două luni – un implant neuronal. Dacă acum un an Eleon Musk vorbea despre un implant care să transmită semnale către un dispozitiv amplasat în spatele urechii, în cadrul evenimentului de vineri a subliniat că s-a renunțat la această variantă în favoarea unui dispozitiv care să nu aibă nici o componentă exterioară. Dispozitivul, de dimensiunea unei monede, are peste 1000 de electrozi care sunt conectați la sistemul neuronal și care, potrivit antreprenorului, înregistrează activitatea cerebrală, „ca un Fitbit amplasat în craniu”.

Potrivit lui Musk, tehnologia va permite tratarea unor afecțiuni medicale (pierderi de memorie, insomnie), sau ameliorarea vieții unor anumite categorii de persoane (orbi, tetraplegici). Tehnologia revoluționară a ridicat – încă de la început – o serie de dileme etice. Asta, în primul rând, pentru că publicul este sceptic că principalul interes al lui Eleon Musk s-ar plasa în zona medicală. De altfel, inclusiv în cadrul evenimentului de vineri, miliardarul a vorbit și despre eventualele aplicații comerciale ale dispozitivului: în viitor, cei care ar avea un astfel de implant ar putea să-și salveze amintiri, să le retransmită, să comunice telepatic sau… să-și controleze automobilul Tesla.

Tehnologia nu se află încă în faza în care să fie permise testele pe subiecți umani. Cu toate acestea, pare că demonstrația făcută de Musk a fost un succes și că a reușit să arate că o comunicare în timp real între o ființă vie și un computer este un subiect care a iesit deja din zona literaturii SF.

Citește mai mult:
https://www.bbc.com/news/world-us-canada-53956683
https://edition.cnn.com/2020/08/28/tech/elon-musk-neuralink/index.html

Lasă un răspuns

Acest site folosește și stochează cookie-uri pt. a oferi servicii și pt. a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.